Primele zile ale anului nou au adus și primele incendii ale lui 2012 în Caraș-Severin. Astfel, activitatea pompierilor militari din Caraș-Severin a debutat, în acest an, cu patru intervenții la incendii, trei la locuințe particulare și una la un autoturism. Două dintre aceste incendii s-au manifestat chiar în noaptea dintre ani.
01 ianuarie 2012
v Ora 02.03 – incendiu acoperiș casă particulară situată pe strada Alexandru Vlahuță din municipiul Reșița cu risc de extindere la casele învecinate. Au ars acoperișul casei, mobilă, electrocasnice și alte bunuri în valoare de aproximativ 40 de mii de lei. Cauza probabilă de producere a incendiului este în curs de stabilire. Accesul până la locul intervenției a fost dificil atât din cauza drumului îngust și cu înclinare mare, cât și a mașinilor parcate pe marginea acestuia. Detașamentul de Pompieri Reșița a intervenit cu două autospeciale de stins incendii.
v Ora 03.17 – incendiu acoperiș casă particulară Surducu Mare. Pentru localizarea și lichidarea acestui foc, Secția de Pompieri Oravița a intervenit cu autospeciale. Potrivit observațiilor făcute la fața locului incendiul a izbucnit, probabil, din cauza unui coș de fum neprotejat termic. Nu au fost înregistrate pagube majore.
v Ora 21.00 – incendiu anexă casă particulară din orașul Moldova Nouă, izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric produs la un boiler. Valoarea bunurilor salvate se ridică la aproximativ 1 milion de lei.
02 ianuarie 2012
v Ora 05.52 – incendiu autoturism izbucnit urmare a unui accident rutier produs pe DN 56. Intervenția a fost asigurată de către Secția de Pompieri Oravița.
Info CS