PESTE 595 DE MISIUNI EXECUTATE DE JANDARMII CĂRĂŞENI ÎN LUNA DECEMBRIE PENTRU LINIŞTEA ŞI SIGURANŢA CETĂŢENILOR

ÃŽn luna decembrie 2011, lucrătorii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi
Județean Caraș-Severin, au executat 575 de misiuni de menținere, asigurare și
restabilire a ordinii publice în zonele instituțiilor de învățământ, a piețelor și târgurilor,
pe timpul manifestărilor de protest, sportive, religioase și cultural-artistice la nivelul
județului Caraș-Severin, toate aceste misiuni având ca obiective creșterea gradului de
siguranță a cetățenilor cărășeni precum și prevenirea și combaterea infracționalității.
Pe lângă acestea, au mai fost executate 18 misiuni pentru punerea în aplicare a
mandatelor de aducere și 2 acțiuni executate în cooperare cu alte instituții.
ÃŽn urma misiunilor executate, au fost constatate de jandarmi 18 infracțiuni cu
21 de autori reținuți iar în cadrul patrulelor mixte au fost constatate 7 infracțiuni cu 8
autori reținuți, pe linia prevenirii și combaterii fenomenului infracțional și
contravențional, marea majoritate a infracțiunilor fiind constatate „în flagrant”, fapt ce
a dus și la recuperarea imediată a prejudiciului produs.
Au fost aplicate 136 amenzi contravenționale, pentru încălcarea unor norme de
conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și pentru comerț ilicit, în valoare de
31650 lei, iar 76 persoane au fost avertizate în scris.
De asemenea, în această perioadă jandarmii au mai asigurat paza și protecția a
22 transporturi de valori aparținând Administrației Finanțelor Publice Caraș-Severin,
65 transporturi corespondență clasificată, precum și a 2 transporturi speciale, care au
tranzitat județul Caraș-Severin.

Citeste si

A patra oară fără permis. Aceeași persoană, altă dată, aceeași sfidare VIDEO

Nu, nu este o glumă proastă, ci doar comportamentul inconștient al unei „distinse doamne” care, …