EXCLUSIV VIDEO FOTOGALERIE Orașele monoindustriale ale Banatului- orașele care mor puțin câte puțin
În evoluţia firească a lucrurilor şi a mersului istoriei, de obicei, lucrurile stau în felul următor: apare o aşezare umană, se dezvoltă, apare un atelier, un altul, apoi, în funcţie de ce se găseşte în zonă, apare o fabrică şi totul merge mai departe. În cazul în care fabrica se închide, oraşul merge mai departe, poate mai sărac un pic, dar nu pe moarte.
În România, în multe locuri, au apărut mai întâi fabricile şi mai apoi în jurul lor s-a clădit oraşul. Toată lumea este legată într-un fel sau altul de această fabrică. Dacă moare fabrica, în scurt timp, moare şi oraşul. Dovada şi exemplul cel mai clar este cel al oraşelor Reşiţa, Anina sau Moldova Nouă. Industria s-a născut la Reşiţa la 1771 şi se pare că oficial, decesul ei va fi anunţat în acest an când probabil Uzina de Construcţii de Maşini (UCMR) va intra în faliment. Deocamdată este în insolventa in administrare judiciară.
Dacă în 1989 la UCM Reşiţa lucrau în jur de 16.000 de oamni, acum abia dacă mai sunt 1500. La Reşiţa s-au construit aproape toate turbinele şi hidroagregatele din România, la Reşiţa a fost construită prima locomotivă românească acum 140 de ani, la Reşiţa au fost construite aproape toate motoarele de locomotive diesel şi electrice ce mai circulă azi în ţară, la Reşiţa au fost construite sute de motoare navale cu care a fost înzestrată flota maritimă a României de ajunsese pe un loc fruntaş în Europa şi în lume. Tot la Reşiţa au fost construite mai bine de 50% din echipamentele şi generatoarele de curent din Ţară şi de la Centrala Nucleară de la Cernavodă. Dacă până în anul 1989 la Reşiţa erau recenzaţi peste 100.000 de oameni dintre care aproape 30.000 lucrau numai în industria grea şi a celei de maşini, la această dată, la Reşiţa mai sunt în jur de 70.000 locuitori- asta cu tot cu cele cinci sate din jur care au devenit peste noapte cartiere ale oraşului. În combinatul siderurgic şi la Uzina de construcţii de Maşini, abia dacă mai sunt acum în jur de 3000 de oameni.
În rest, tot ce a fost industrie a dispărut aproape în totalitate. Fabrica de tunuri cu aproape 5000 de oameni s-a închis, IOIL-ul cu aproape 2000 de angajaţi a dispărut aproape în totalitate şi exemplele ar putea continua. Din tradiţia veche a Reşiţei au mai rămas doar amintirile. Un fost şef de local care a lucrat 30 d ani în administraţia publică îşi aminteşte cu nostalgie cum reşiţenii veneau în familie la restaurant sau cum se plimbau pe Corso. Acum, nu mai există nici măcar clădirile iar castanii au dispărut de ani buni. La orele de vârf când angajaţii de la cele două mari uzine ieşeau de la muncă, pe străzile Reşiţei erau mii de oameni care circulau grăbiţi spre case. Acum, abia dacă mai trece cineva din an în paşti spre uzină.Tot cu nostalgie, mai ales femeile, îşi amintesc cum mergeau elegante la muncă şi cum se pregăteau special pentru acest lucru. Acum, femeile din Reşiţa lucrează în străinătate ,,la moşi” . Sute de familii au vândut apartamentul de la bloc şi au plecat la sat unde se pot descurca mai bine şi mai uşor.
Steierdorf, numele initial al Aninei, a fost infiintat in 1773, pe vremea administratiei austriece. La inceput, a fost doar o colonie muncitoreasca, formata din 43 de familii, activitatea lor de baza fiind exploatarea lemnului. Istoria s-a schimbat radical cu 7 ani mai tarziu, cand taietorul de lemne Mathias Hammer a descoperit o „piatra neagra si lucioasa”, constatandu-se astfel ca era huila de cea mai buna calitate. La 15 decembrie 1863, a fost inaugurata prima cale ferata montana de pe teritoriul Romaniei, Oravita-Anina. Scopul aceste cai ferate a fost acela de a transporta carbunele extras din minele de la Anina pana la Dunare şi de acolo mai departe, cu vaporul, antracitul de Steierdorf ajunge în atelierele şi casele vienezilor.
La Anina, oraş minier prin tradiţie înfiinţat tot pe vremea Imperiului pentru a aproviziona Viena şi furnalele de la Reşiţa cu cărbune, lucrurile stau şi mai rău. ,,Din peste 18.000 de locuitori în jurul anului 2005, la Anina mai sunt în prezent în jur de 7000. Restul, au plecat sau au murit. Din cei 7000 în acte, mai bine de 2000 sunt la muncă în alte părţi, prin ţară sau străinătate. La Anina, aproape că nu mai există tineret fiindcă toţi tinerii au plecat peste hotare. Cel mai grav este că din cei 7000 de locuitori ai oraşului, cu acte în regulă lucrează în jur de 600. Adică, în jur de 10% din populaţia oraşului este în câmpul muncii. Restul, trăiesc din pensiile de miner ale părinţilor sau ale bunicilor ori din ajutoare sociale şi alocaţiile copiilor” spune primarul orașului, Gheorghe Românu.
Blocuri întregi sunt părăsite şi în paragină. Altele, noi, nu au fost locuite niciodată. În cartierul Oraşul Nou, o familie locuieşte în……16 blocuri. Nu este nici o greşeală, este corect, familia lui Dumitru Spătaru. ,,Toate blocurile sunt parasite, iar la parter sunt adaposturi pentru animale. Blocurile arata acum de parca nu ar fi fost construite in totalitate, usile, ramele usilor si ale geamurilor au fost vandute sau transformate in lemne de foc, iar balustradele scarilor, gardurile si tot ce era din fier au fost duse la fier vechi. Au fost cumpărate câteva de niște oameni de afaceri, au fost reparate niște acoperișuri și atât” spune ,,Colonelul”.
Omul cu grad de colonel, inginer si fost comandant militar al termocentralei Doicesti mutat la cere la Anina, fusese primul roman care a pus la punct un program pentru asigurarea calitatii in domeniul nuclear. Acum scrie o care și poezii. Speră să găsească pe cineva să îl ajute să le tipărească.
Reporterii InfoCS au surprins în imagini câteva din problemele celor două orașe. Cel mai bine vorbesc imaginile și chiar oamenii. Așa că, luați-vă o cafea, așezați-vă comod și dați drumul la imagini. Sunt știrile, știrile de lângă noi – lucrurile și istoria care se scrie sub ochii noștrii.
Sa se mai implice si altii in salvare si propaganda. Eu m-am saturat peste cap si nu mai sunt interesat de ce se intampla in judet, regiune si tara.