Primarul Stepanescu a primit recunoștința etnicilor sârbi din România

Primarul municipiului Reşiţa, Mihai Stepanescu, a primit o Diplomă de onoare
din partea preşedintelui Uniunii Sârbilor din România, Ognean Crîstici, pentru sprijinul deosebit acordat minorităţii sârbe din ţară.
Ceremonia de înmânare a diplomei s-a desfăşurat în cadrul Zilelor Culturii
Sârbe din Timişoara, în prezenţa unor oficialităţi ale Guvernului Serbiei, a conducerii comunităţii sârbe şi a unui public numeros.
Cu acelaşi prilej au avut loc discuţii la care au participat oficialităţile din Serbia cu privire la proiectele finalizate, cele aflate în derulare şi cele avute în vedere pentru viitor, comunitatea sârbă, la fel ca celelalte comunităţi din partea de vest a ţării, având asigurat sprijinul Primăriei Municipiului Reşiţa.

Citeste si

160 de elevi cu perioade de studii efectuate în străinătate, echivalate de ISJ Caraș-Severin în anul școlar 2025–2026

Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin a realizat, pe parcursul anului școlar 2025–2026, echivalarea perioadelor de studii …