Justiţie oarbă sau chioară în România- Ucizi trei tineri şi scapi cu patru ani de puşcărie

aacident chisarauFostul consilier judeţean şi fost director la Moldomin din Moldova Nouă, societate care a făcut vreo 3000 de şomeri, aflată în insolvenţă, care poluează oraşul şi Serbia, a fost condamnat pentru uciderea celor trei tineri din Reşiţa.
Crima s-a produs pe podul de pe DN 58 B în apropierea de Şag, pe podul din apropierea depozitelor frigorifice.
Patru ani de închisoare cu executare este sentinţa Judecătoriei Deta, în cazul accidentului produs de Chişărău. Patru ani pentru trei zboruri curmate, pentru trei tineri zdrobiţi cu aripile frânte în propriu sânge şi praful asfaltului. Patru ani pentru atâtea suflete sfărâmate şi care vor păstra în veci durerea în ele.
Criminalul Chişărău, fiindcă aşa se numeşte un om care a ucis, în urmă cu doi ani a ucis trei studenţi din Reşiţa şi a vătămat grav un al patrulea, într-un accident. Totul s-a petrecut pe un pod, pe linie continuă într-un trafic aglomerat pe un drum naţional.
Timp de doi ani, criminalul nu a găsit niciodată timp sau de cuviinţă să contacteze rudele băieţilor ucişi. Nu se cădea ca da la înălţimea funcţiilor sale să coboare aşa de jos, la nivelul unor mame, taţi şi fraţi cu inimile zdrobite. Timp de doi ani a avut tupeul să-şi privească victimele în faţă, fiindcă inevitabil, şi rudele celor ucişi sunt tot victimele lui Chişărău. NU a pus o floare, nu s-a jelit , nu a cerut iertare părinţilor cu sufletele zdrobite de durere. Nu-l ierta nimeni, dar poate se ierta el singur. Poate i se mai liniştea conştiinţa mânjită de sângele tinerilor ucişi fiindcă domnul era prea mare ca să respecte legile aşa cum fac celelalte milioane de români.
Cu toate că a adus în faţa instanţei saci cu expertize medicale, vrafuri de dosare cu care încerca să aburească judecătorii, Chişărău a primit patru ani de puşcărie cu executare. Fiindcă legea s-a modificat între timp şi recunoaşterea vinei îi reduce din pedeapsă, Chişărău a coborât la nivelul instanţei şi al victimelor şi şi-a recunoscut fapta. Mai trebuie spus că acest criminal a mai fost condamnat în urmă cu ceva timp, mai exact anul trecut, la trei ani de puşcărie pentru mituirea judecătorului Cătălin Şerban în cazul Moldomin în dosarul de insolvenţă. Chişărău rămăsese director cu salariu de zeci de milioane de lei exact ca atunci când a ucis cei trei tineri cu Tuareg-ul Moldomin-ului. Societatea era falimentată, mii de oameni în şomaj, dar domnul cumpărase Tuareg că doar nu dăduse bani din buzunar. Atunci, l-a ,,dat în gât” pe Cătălin Şerban şi a luat cu un an mai puţin ca acesta.
Acum, sentinţele se vor contopi şi în total va petrece patru ani la închisoare. Judecătorii au decis că în afară de pedeapsă, Chişărău trebuie să plătească victimelor şi daune morale în valoare de aproape un milion de euro.
Legea îi dă dreptul criminalului Chişărău să facă recurs, dar poate ataca doar decizia instanţei. În schimb, pentru că inculpatul are peste 60 de ani, poate solicita, pentru bună purtare, eliberarea condiţionată după săvârşirea a o treime din pedeapsă.

Comentarii

comentarii

9 thoughts on “Justiţie oarbă sau chioară în România- Ucizi trei tineri şi scapi cu patru ani de puşcărie

  1. scarba imi este..scarba si dezgust..asa ca..nu pot sa le doresc celor care au dat pedeapsa decat ca in urmatoarul accident sa fie ei parintii..

  2. Da e adevarat daca ai bani >.nu esti vinovat ,e vinovat cel care sa aflat acolo la locul sitimpul nepotrivit sssmmmddd.

  3. Stati putin si judecati! Daca ei se pot urca cu masina pe copii nostri, pe noi ce ne opreste sa ne urcam tot cu masina pe familiile lor ? Ori Justitia isi va face treaba pentru care-si ia banii si alte indemnizatii ori vor avea probleme cum nu-si vor inchipui. Nu va dura mult pana cand oamenii isi vor face curaj.

Comments are closed.