Chiar dacă a fost sărbătoare, au fost și infracţiuni la regimul circulaţiei

politie rutieraÎn cadrul unei acţiuni pe linia circulaţiei rutiere desfăşurată în seara zilei de 1 decembrie a.c. la intrarea în localitatea Mehadica, poliţiştii au oprit pentru control un autoturism.
Cu ocazia verificărilor s-a constatat că la volan s-a aflat R.ION, de 29 ani. La testarea conducătorului auto cu aparatul alcooltest a rezultat o concentraţie de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii continuă cercetările într-un dosar penal întocmit pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Tot în cadrul unei acţiuni, poliţiştii au oprit pentru control un autoturism pe strada Ţerovei din municipiul Reşiţa.
În urma cpntrolului s-a constatat că autovehiculul este neînmatriculat şi a fost condus de către S.GHEORGHE, în vârstă de 42 ani, numerele de înmatriculare ale maşinii fiind, de fapt, atribuite altui autovehicul. Mai mult, conducătorul auto a declarat la control datele de identificare ale fratelui său, el având permisul de conducere anulat.
În cauză s-a întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, cu număr fals de înmatriculare şi de către o persoană căreia dreptul de a conduce i-a fost anulat.
·
Accident rutier

În după-amiaza zilei de 1.12.2013, poliţiştii au fost sesizaţi prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că pe raza localităţii Obreja a avut loc un accident rutier.
Echipa deplasată la faţa locului a constatat că în timp ce B.VASILE, de 46 ani, s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără a se asigura, a fost acroşat de un autoturism condus de S.MIHAI, în vârstă de 65 ani.
În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a pietonului, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Reşiţa pentru îngrijiri medicale unde a rămas internat.
Conducătorul auto a fost a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ.
În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Citeste si

Accident în lanț cu patru autoturisme, în Bocșa VIDEO

Carambol cu patru autoturisme la Bocșa. Cinci persoane au fost rănite ușor, iar traficul a …