A căzut prima zăpadă din iarna 2025-2026 pe Muntele Semenic

Peste Banatul Montan, a căzut prima zăpadă. Ca în fiecare an, primul care s-a bucurat de primul omăt este Muntele Semenic. Dacă ne-am bucurat până acum de o toamnă lungă cu temperaturi si de peste 20 de grade până mai acum vreo săptămână, acum vremea devine din ce în ce mai capricioasă, peste tot. În 1 noiembrie am avut deja prima avertizare de ninsoare și depunere de zăpadă din acest sezon rece.

Furtuni, rafale de vânt şi abia în cea de a doua decadă a ultimei luni de toamnă, avem şi prima zăpadă în Banatul Montan! Iarna vrea să-și intre deja în drepturi și este normal așa.

La doar câțiva kilometri de Reșița, vreo 50 adică, la Gărâna, Brebu Nou și peste Semenic, aseară a început să ningă. Peisajul oferit de Semenic cu solul acoperit de stratul de omăt de peste 5 cm și fulgii ce se văd la lumina lămpilor stradale este unul splendid. Primi fulgi de nea parcă dansează, brazii ușor, ușor au început să se împodobiți cu minunea albă numită, prima zăpadă.

În partea nordică a județului, pe Muntele Mic, a început să fulguiască și zăpada se așterne ușor peste iarba încă verde.

Mulțumiri speciale lui Dorel pentru imagini!

Citeste si

Scandal cu păruială, pumni, palme și polițist agresat la Secu lângă Reșița VIDEO

La data de 8 martie 2026, în jurul orei 15.40, polițiștii din cadrul Poliția Municipiului …