A gresit Cioloş când şi-a retras ,,fostul manechin” de la Ministerul Sănătăţii?

Premierul desemnat Dacian Cioloş a decis să nu îl mai includă în Cabinetul său pe Andrei Baciu, pe care îl propusese pentru postul de ministru al Sănătăţii, după ce a făcut senzaţie în perechea de boxeri.

”În urma controverselor apărute în spaţiul public, primul ministru desemnat a decis să nu îl mai includă pe Andrei Baciu pe lista propunerilor de miniştri care va fi trimisă la Parlament în această seară (duminică seară -n.r.)”, au declarat pentru MEDIAFAX sursele citate.
După anunţul premierului desemnat privind nominalizarea lui Andrei Baciu pentru postul de ministru al Sănătăţii, pe Facebook au început să circule fotografii în care Andrei Baciu apărea în lenjerie intimă, ca model.

De asemenea, unii medici şi manageri de spitale s-au declarat contrariaţi la aflarea veştii că Andrei Baciu ar putea fi ministru al Sănătăţii, motivând că acesta nu are nici pregătirea şi nici experienţa necesare pentru a conduce o instituţie publică de dimensiunea şi cu greutatea celei pentru care a fost propus, care se ocupă de întreg sistemul sanitar, titrează bitpress.ro.

Andrei Baciu a terminat Facultatea de Medicina în Bucuresti in 2011, însă cu câțiva ani înainte tânărul a realizat adevărate pictoriale sexy activând ca model internațional de succes care a lucrat cu case celebre de modă din întreaga lume. Baciu a fost numit în 2010 unul dintre cei mai sexy bărbați de la noi, alături de Bogdan Vlădău și Andrei Andrei. A lucreat doi ani în chirurgie cardiovasculară în cel mai mare spiral din Rouen. De un an și jumătate, Andrei Baciu s-a întors în România. A lansat, împreună cu PNL-istul Cristian Bușoi, o campanie pentru drepturile pacienților. Andrei Baciu este președintele Asociației SOS Drepturile Pacienților.
La începutul anului 2015, Andrei Baciu a urmat un program de patru luni de formare în management spitalicesc la Școala Națională de Sănătăte Publică din București. Andrei Baciu mai are experiență în managementul sanitar după ce a urmat un program de formare la Open University din Marea Britanie, finalizat în iulie 2014.

De asemenea, a lucrat în domeniul chirurgie toracică la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, din aprilie până în septembrie 2015, şi în domeniul chirurgie generală, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, din august 2014 până în martie 2015. A participat la programe de training şi la conferinţe pe teme de chirurgie cardiacă şi toracica în Olanda, Italia, Franţa şi Marea Britanie.

Și totuși, se pare că lucrurile nu stau tocmai așa. Iată ce spune unul dintre multele comentarii apărute pe această temă: ,,Păi trebuia numit ,,MERITOCRATUL MARCEL TANTAU”. Poate că puțină lume știe că la usa cabinetului și la ușa din spitalul unde consulta acest ,,manechin” specialist, este tot timpul coadă. De ce spun toate acestea? Pentru ca am fost pacientul dânsului si am fost vindecat. Nu pentru reclamă” spune jurnalistul Dan G.
Într-un alt comentariu se spune că ,,am ajuns pacienta doctorului Baciu la recomandarea unui alt medic. Nu mi se dădeau prea multe șanse, dar am intrat cu curaj in sala de operații și acest om cu chip de înger m-a slavat” spune Marieta Stan – o fostă pacientă. Liliana Crețu spune că: ,,Mă uitam la dânsul când îmi exolica ce probleme de sănătate am și – îmi insufla încredere. Acest medic frumos, știe când să zâmbească și știe când să fie serios, sau cu un timbru mai grav, să-ți spună, să te facă să înțelegi ce probleme de sănătate ai. Dar ușurarea vine când reușește cu zîmbetul și chipul său frumos să îți dea putere, să îți dea încrdere că – împreună cu el – vei depăși acest obstacol, că viața merge înainte”. ,,Am văzut ce ordine și disciplină era în cele două saloane în care erau bolnavii de care doctorul Andrei Baciu se ocupa. Cu toate că este destul de tânăr, doctorul Baciu este sever cu angajații atunci când este cazul. Saloanele sunt lună, tratamentul este tratament iar discipina se împletește armonios cu corectitudinea și dăruirea” spune Cristian Toma.

Să nu uităm că acest ,,manechin” a terminat

Deci, a gresit Dacian Cioloş când şi-a retras ,,fostul manechin” de la Ministerul Sănătăţii?

Comentarii

comentarii