A intrat cu mașina în gard în timp ce încerca să scape de poliție VIDEO

masina gardUrmărire ca în filme, seara trecută, pe străzile din Timișoara. Polițiștii de la rutieră au gonit minute bune după un tânăr care a refuzat să oprească la semnalele agenților. Totul s-a terminat după ce bărbatul s-a oprit cu mașina într-un gard și a luat-o la sănătoasa. A fost însă, într-un final, încătușat.
Tânărul se plimba, împreună cu un prieten, cu mașina pe bulevardul Take Ionescu din Timișoara când agenții de la rutieră au vrut să îl oprească pentru un control de rutină. Șoferul însă în loc să tragă pe dreapta a accelerat iar oamenii legii au plecat în urmărirea lui. În încercarea de a scăpa, conducătorul a ajuns pe strada C.D. Loga acolo unde a pierdut controlul volanului și a intrat în plin într-un gard. Nu a renunțat însă la fugă și, după ce a reușit să scape din mașina avariată. A luat-o la goană și a reușit să scape. Amicul lui aflat pe locul din dreapta nu a avut însă mai mult noroc. După ce a ieșit din autoturism a vrut și el să se facă nevăzut însă a fost urmărit de polițiști până în Parcul Rozelor acolo unde a fost prins. După câteva zeci de minute și soferul și-a făcut apariția să discute cu oamenii legii.

Polițiștii au aflat că are 22 de ani și are permisul suspendat pentru că s-a urcat băut la volan. Acesta este și motivul pentru care, le-a spus el oamenilor legii, nu a oprit la semnalele lor. S-a ales acum cu dosar penal pentru că s-a urcat la volan deși avea permisul suspendat dar este cercetat și pentru că nu a oprit la semnalele agenților de circulație.

Comentarii

comentarii