A poftit la pește – de contrabandă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berzasca au ridicat în vederea confiscării 44 kg. de peşte din portbagajul unui autoturism condus de o femeie.

Ieri după-amiază, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berzasca, au oprit pentru control un autoturism marca “VW” care circula pe raza localităţii Liubcova. La volanul acestuia a fost legitimată persoana de sex feminin, Liliana B, în vârstă de 43 ani, domiciliată în judeţul Timiş. Cu ocazia efectuării controlului fizic al autoturismului, în interiorul portbagajului a fost descoperită o cantitate mare de peşte ambalată în mai mulţi saci, pentru care persoana transportatoare nu a putut prezenta acte de provenienţă. Drept urmare, după ce Liliana B. a fost condusă la sediul sectorului, pe numele acesteia a fost întocmită lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de transport fără documente legale a peştelui, iar marfa, de diferite specii a fost predată spre valorificare unei societăţi comerciale de profil.

Comentarii

comentarii