A venit prima zăpadă serioasă peste Munții Banatului – Pe Semenic zăpada are in jur de 20 de cm si ninge VIDEO

A venit prima zăpadă serioasă peste Munții Banatului – Pe Semenic zăpada are in jur de 20 de cm si ninge. Prima zăpadă serioasă căzută peste Munții Banatului – Muntele Mic și Muntele Semenic, nu i-a luat pe nepregătite pe oamenii obişnuiţi cu această zonă de relief.

Oamenii muntelui, cabanierii care se chinuiesc să mențină activitatea turistică pe Semenic și Muntele Mic, o așteptă de mult. Să ne reamintim că un strat de zăpadă a mai căzut peste Semenic și Muntele Mic, la finele lui noiembrie, dar a fost doar un preambul la zăpada de acum.

Deci, să vine iarna, să vină zăpada fiindcă este bine venită: pe Semenic, sunt 5 pârtii de schi, una de tubing, cabanele sunt pregătite, lemnele sunt tăiate și depozitate la loc ferit, săniile sunt la ușă iar vinul fierbe deja în celebra oală a lui Cornel. Vin negru, de viță nobilă, cu arome îndelung meșteșugite cu fructe și mirodenii, în atâția ani și ani de când turiștii l-au descoperit. Podeanu- meșter mare într-ale vorbitului cu oamenii și cu mare ,,lipici” la atras primii sosiți pe munte, știe cum să potrivească gustul vinului din fiert cu o coajă de portocală, un pic de gutuie, ceva mere și mirodenii alese, tocmai din Asia cea îndepărtată și călduroasă: cuișoare și scorțișoară. Și pentru mofturoși, un pic de vanilie.

Sursa video: Radu Catalin via facebook

UPDATE – Din păcate, aceasta era situația când a fost realizat acest material, dar vremea capricioasă și mai ales ploaia și vântul deosebit de cald de vineri și sâmbătă, au topit în mare parte stratul de zăpadă. Dar, meteorologii ne promit că de duminică seara și mai ales de luni, pe Semenic va ninge puternic și se va depune strat consistent de zăpadă.

Comentarii

comentarii