ACASĂ ÎN SIGURANȚĂ – 13 octombrie 2020 – Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale
13 octombrie 2020 – Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale și Ziua Informării Preventive-MARȚI 13
Pentru a marca Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale cât și Ziua Informării Preventive, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin desfășoară, în data de 13.10.2020, intervalul orar 10.00-12.00, o serie de activităţi prin organizarea a 5 Puncte mobile de informare preventivă, patruîn municipiul Reșița (zona Parcului Tricolorului, zona Govăndari (Lidl-Kaufland), zona Lunca (Lidl-Kaufland) si Centrul Civic al orașului) și unul in municipiul Caransebeș (zona Centrului Civic al orașului).
Campania desfășurată sub sloganul ,,Acasa in siguranta,, se desfășoară pe parcursul a mai multor zile, scopul acestor activități constând în informarea și constientizarea atât a populației cât și a autoritatilor, cu privire la masurile stabilite a fi respectate pentru prevenirea și combaterea pandemiei de COVID-19, a modului de acțiune și răspuns în cazul diferitelor tipuri de dezastre naturale cât și în cazul producerii diferitelor situații de urgență care ar putea apărea in viața de zi cu zi.
Activitățile specifice zilei se vor desfășura cu măsurile specifice de distanțare socială, purtarea măștilor, a mănușilor și folosirea dezinfectanților, măsuri care se vor aduce și la cunostinta populației pentru a fi respectate în toate cazurile care se impun.
Reducerea riscurilor dezastrelor constituie o responsabilitate comună – atât a autorităţilor, a instituţiilor, cât şi a cetăţenilor – şi doar printr-o implicare reală şi conjugată se poate împiedica transformarea riscurilor în dezastre. Apărarea împotriva acestor riscuri presupune, în primul rând, cunoaşterea acestora. Informarea corectă conduce la un mod de comportare adecvat, eficient şi rapid care poate reduce semnificativ pierderea de vieţi omeneşti şi poate limita considerabil pierderile materiale. Prin cunoaştere devenim mai puţin vulnerabili în faţa dezastrelor.
Câteva Reguli generale de comportament în caz de dezastre
- rămâneți calmi;
- ascultați mesajele transmise de posturile de radio și televiziune;
- respectați indicațiile autorităților locale.
Câteva Sfaturi practice în caz de situații de dezastru
- stabiliți din timp un loc de întâlnire, cu apropiații dumneavoastră;
- stabiliți un mijloc de comunicare;
- toți membrii familiei dumneavoastră să aibă asupra lor documente de identitate sau un alt însemn cu date personale;
- să aveți pregătită o trusă de urgență care să includă lanternă și baterii de rezervă, medicamente și alte obiecte de prim ajutor, haine adecvate sezonului, o listă cu telefoane de urgență, un radioreceptor, alimente și rezerve de apă pentru câteva zile.
Începând cu anul 2011, la inițiativa Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, fiecare zi de marti 13, indiferent de luna anului, este declarată „Ziua Informării Preventive„.
Pornind de la ideea că un om informat va şti să acţioneze corect şi rapid în orice situaţie, sub sloganul “Preveniți ghinionul – Marți 13” și având ca logo “pisica neagră”, aceste zile ne oferă ocazia să dovedim cetăţenilor că nu marţi 13 în sine aduce ghinion, ci lipsa unei educații preventive adecvate este ceea ce poate conduce la evenimente nefericite.
Compartimentul Informare și Relații Publice
Purtător de cuvânt Lt. Manofu Adrian