Accident carambol pe European 70 cu două microbuze și un tir turcesc

Accident carambol pe European 70 cu două microbuze și un tir turcesc. Azi a avut loc un accident rutier între  Jupa şi Constantin Daicoviciu. În accident au fost implicate 3 autovehicule – dintre care, două microbuze. În autovehicule se aflau 7 persoane – două și,  respectiv 5 pasageri. În accident a fost implicat şi un autotren înmatriculat în Turcia. Unul dintre microbuze era de transport persoane, iar celalalt – cel cu doi pasageri – de transport marfă.

La faţa locului au sosit de urgenţă un echipaj de pompieri militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caransebeş, cu o autospecială de stingere. La locul accidentului au intervenit și un echipaj de pompieri cu o autospecială de descarcerare, precum şi un echipaj SMURD. Fiind vorba de două microbuze, pe drumul european, la locul impactului, au mai venit încă un echipaj de rezervă, precum și două echipaje din cadrul SAJ şi un echipaj IPJ.

În urma impactului, o persoană a rămas încarcerată. Aceasta se afla  în unul din microbuze. Omul a fost extras din autovehicul de către pompierii militari şi transportat de către echipajul SAJ, la Camera de Primiri Urgențe de la Spitalul Municipal Caransebeş.

Accident carambol pe European 70 cu două microbuze și un tir turcesc. Timp de mai bine de două ore, circulaţia în imediata zona a producerii accidentului, s-a desfăşurat pe un singur fir, în sistem dirijat de către polițiști.

Comentarii

comentarii