Un accident de circulație cât se poate de spectaculos, a avut loc în cartierul reșițean Câlnic. Un autoturism a lovit un stâlp de ciment care susținea firele de curent electric ce alimentează cartierul, fire care o parte s-au rupt. Accidentul s-a petrecut la nici 5 m de poarta unei case. Așa că, cel ce s-a aflat la volan, a reușit ca în câteva secunde, să facă un autoturism praf și să lase câteva mii de locuitori fără curent electric.
Un șofer ce venea dinspre Timișoara în mare viteză, fără să țină cont de drumul ud, intră în mare viteză în curbă, drumul o ia la stânga, dar șoferul nostru tine direcția tot în față. A urmat un plonjon pe trotuar la vreo 3 metri diferență de nivel, mașina face o piruetă, se lovește bine și cu fața și cu spatele de un ditamai zidul de beton și acum probabil mai este bună de fier vechi. Din fericire, șoferul a scăpat cu viață și a fost transportat la Spitalul județean de urgență.
Accidentul s-a petrecut pe fondul vitezei excesive într-o curbă strânsă la stânga. De altfel, locul este cunoscut pentru mulțimea accidentelor petrecute exact acolo de-a lungul anilor. Locatara din casa în fața căreia s-a petrecut accidentul spune că tocmai s-a îndrepta spre poartă pentru a merge la o vecină și o întârziere de câteva secunde cât să își ia telefonul, i-a salvat viața.
La fața locului au intervenit mai multe echipaje ale pompierilor militari care au izolat imediat zona până la sosirea echipelor de la societatea de energie electrică.
Info CS


