Accident cu persoană rănită și circulație blocată pe DN6 la Armeniș VIDEO

Pe DN 6, între localitățile Armeniș și Teregova s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane, în următoarele împrejurări:

Din primele cercetări polițiștii au stabilit că în timp ce un bărbat de 36 de ani, din Târgu Jiu, conducea un autocamion din direcția Caransebeș către Orșova, în afara localității Armeniș, la km 426, în condiții de carosabil umed și curbă deosebit de periculoasă la dreapta, ar fi pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 55 de ani, din Caransebeș.

În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto de 55 de ani, ce a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Cei doi conducători auto au fost testați cu privire la consumul de băuturi alcoolice, rezultatele fiind 0.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările.

Comentarii

comentarii