Accident pe trecerea de pietoni la Resita

Astăzi, în jurul orei 09.40, pe bulevardul Republicii din Reșița, la trecerea de pietoni de la motovelo, a avut loc un accident rutier.

În urma cercetărilor efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat de 37 de ani, din Reșița, a condus o autoutilitară pe bulevardul Republicii din Reșița iar la o trecere de pietoni semnalizată corespunzător, nu ar fi acordat prioritate de trecere unei femei de 73 de ani, angajată regulamentar în traversarea străzii.

În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a femeii, fiind transportată la spitalul din Reșița pentru îngrijiri medicale.
Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Comentarii

comentarii