ACCIDENT RUTIER PE D.N. 6 – PATRU OAMENI AU AJUNS IN SPITAL

La data de 12 decembrie a.c., în jurul orei 10.50, polițiștii din Caransebeș au fost sesizați despre un accident rutier ce a avut loc pe D.N.6, între localitățile Armeniș și Teregova.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului iar în urma cercetărilor efectuate au stabilit că un bărbat în vârstă de 60 de ani, din Mehadia, a condus un autoturism pe D.N. 6, în direcția Orșova. Într-o curbă la stânga deosebit de periculoasă, la km 423+353m, pe fondul oboselii, acesta ar fi adormit la volan, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism care circula regulamentar din sens opus și care era condus de un bărbat de 41 de ani, din Mehedinți.

În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a patru persoane care au fost transportate la spitalul din Caransebeș pentru îngrijiri medicale.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Comentarii

comentarii