VIDEO ACCIDENT RUTIER PE D.N.6 SOLDAT CU 3 MORȚI ȘI 1 RĂNIT GRAV

Azi, 23 februarie a.c., în jurul orei 03.40, polițiștii au fost sesizați despre un accident rutier ce a avut loc pe D.N.6, pe varianata ocolitoare a municipiului Caransebeș, la sensul giratoriu de la intersecția D.N.6 cu D.J.608 A Muntele Mic.

Polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene s-au deplasat la fața locului iar în urma cercetărilor efectuate au stabilit că un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Caransebeș, a condus un autoturism pe D.N.6, varianta ocolitoare a municipiului Caransebeș, din direcția Lugoj spre Orșova. La km 452+500m, pe fondul vitezei excesive la pătrunderea în sensul giratoriu de la intersecția D.N.6 cu D.J.608 A Muntele Mic, acesta a pierdut controlul autoturismului, a lovit taluzul pavat al sensului giratoriu și s-a răsturnat, fiind proiectat în zidul din beton din marginea șanțului de scurgere a apei pluviale unde a lovit un stâlp al rețelei de iluminat din dreapta direcției de mers, ulterior revenind pe partea carosabilă.

În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto și al altor doi tineri în vârstă de 19, respectiv 24 de ani și rănirea gravă a altuia în vârstă de 16 ani, toți din Caransebeș, pasageri în autoturism. Cel din urmă a fost transportat la spitalul din Caransebeș pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Citeste si

Furtuna și vijelia au lovit Valea Almăjului și zona Oravița – Cărbunari VIDEO

O furtună puternică a măturat joi, 6 august, Valea Almăjului și sudul Banatului Montan, provocând …