Accident rutier pe DJ581 cu 4 raniti si 2 persoane încarcerate – Circulatia oprita intre Resita si Oravita VIDEO

112 – Accident rutier pe DJ581, între localitățile Reșița și Lupac. În accident au fost implicate două autoturisme. La fața locului a intervenit Detașamentul de Pompieri Reșița cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă și o ambulanță SMURD. La intervenție s-a deplasat și elicopterul SMURD Caransebeș și 2 echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.

În accident au fost implicate cinci victime, dintre care două încarcerate, câte una în fiecare mașină. Victimele încarcerate, ambele de sex masculin, au fost extrase dintre fiarele contorsionate ale mașinilor în stare de conștientă.

Toate cele cinci victime au primit îngrijiri medicale la fața locului, ulterior trei dintre acestea au fost transportate la UPU Reșița, două de către echipajul SAJ și una de către echipajul SMURD.

Cea de-a patra victimă, a fost preluată de către elicopterul SMURD, pentru a fi transportată la Timișoara.

A cincea victimă nu a necesitat transportul la spital.

Cauza probabilă a accidentului – depășire neregulamentara si viteza excesiva

Astăzi, în jurul 09.30, pe DJ 581, la ieșire din Reșița spre Lupac s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea a 4 persoane.

Din primele cercetări s-a stabilit că în timp ce un tânăr de 23 de ani conducea un autoturism din direcția Reșița către Lupac ar fi intrat în coliziune frontală cu un autoturism care circula din direcția opusă, condus de un bărbat de 74 de ani, în urma coliziunii ambele autoturisme fiind proiectate în afara părții carosabile.

Din accident a rezultat rănirea celor doi conducători auto și a altor doi pasageri, de 37 și 61 de ani, toți patru fiind transportați la spital pentru îngrijiri și investigații medicale.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest stabilindu-se că nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz.

Comentarii

comentarii