ACȚIUNI ALE POLIȚIȘTILOR CĂRĂȘENI PENTRU SIGURANȚA ȘCOLARĂ

În cursul acestei săptămână, polițiștii cărășeni împreună cu reprezentanții celorlalte structuri, au intensificat acțiunile pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, a cazurilor de absenteism școlar, a delincvenței juvenile și a victimizării minorilor, precum și pentru verificarea respectării normelor igienico-sanitare pentru răspândirea virusului SARS-Cov-2, în zona unităților de învățământ preuniversitar din județ, atât din mediul urban, cât și din mediul rural.

La aceste acțiuni, coordonate la nivelul Biroului Siguranță Școlară Caraș-Severin, au participat 185 de forțe, dintre care 155 de polițiști de la polițiile municipale, orășenești și secțiile de poliție rurală din județ și 30 de jandarmi și polițiști locali.

Printre obiectivele forțelor de ordine, s-au numărat:

  • menținerea climatului de ordine și siguranță publică în zona unităților de învățământ preuniversitar;
  • identificarea și luarea măsurilor legale împotriva persoanelor care comit sau sunt predispuse la comiterea de fapte antisociale;
  • prevenirea infracțiunilor cu violență și a infracțiunilor de furt cu victime din rândul preșcolarilor/elevilor;
  • identificarea elevilor care absentează în mod nejustificat de la orele de curs și informarea unităților de învățământ, în vederea dispunerii măsurilor conform regulamentelor de ordine interioară;
  • verificarea legalității funcționarii unităților de alimentație publică din incinta și imediata apropiere a unităților de învățământ preuniversitar, cu privire interzicerea comercializării, expunerii spre vânzare și consumului de băuturi alcoolice, a țigărilor si a celorlalte produse din tutun, precum și a tipăriturilor și înregistrărilor audio și video cu conținut obscen;
  • dispunerea măsurilor legale față de persoanele care servesc băuturi alcoolice si țigări minorilor;
  • prevenirea evenimentelor rutiere în care pot fi implicați elevii/preșcolarii sau însoțitorii acestora;
  • luarea măsurilor legale împotriva conducătorilor auto care nu respectă regulile de circulație pe drumurile publice în zona unităților de învățământ;
  • respectarea măsurilor pentru  prevenirea și combaterea efectelor  pandemiei de

COVID-19;

Cu ocazia întâlnirilor cu elevii și profesorii, au fost purtate discuții preventive cu privire la riscurile la care se expun în diferite situații, iar un accent deosebit s-a pus pe informarea acestora asupra importanței respectării măsurilor dispuse de autorități pentru prevenirea răspândirii și infectării cu noul coronavirus.

În cadrul acțiunilor au fost verificate 55 de unități de alimentație publică și au fost controlate 192 de autovehicule, dintre care 81 destinate transportului școlar.

De asemenea, au fost legitimate aproape 300 de persoane, iar în urma abaterilor constatate, au fost aplicate 93 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 11.500 de lei, cele mai multe – 44, pentru nerespectarea măsurilor de prevenire și combatere a efectelor  pandemiei de Covid-19 și 33 pentru încălcarea normelor rutiere.

Astfel de acțiuni preventive vor fi efectuate și în perioada următoare, sub coordonarea Biroului Siguranță Școlară al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.

Ne dorim și acționăm în permanență pentru ca elevii din județul nostru să meargă la școală în siguranță.

Comentarii

comentarii