ACȚIUNI CU EFECTIVE MĂRITE PE RAZA JUDEȚULUI CARAȘ-SEVERIN

ACȚIUNI CU EFECTIVE MĂRITE PE RAZA JUDEȚULUI CARAȘ-SEVERIN. Sancțiuni contravenționale în valoare de peste 302.000 de lei au fost aplicate de polițiști în zilele de sâmbătă, duminică și astăzi, 7 aprilie, în cadrul unor acțiuni de amploare desfășurate pe raza localităților Oravița, Bozovici, Anina, Bocșa și comunelor arondate.

În aceste zile, timp de câteva ore, peste 100 de polițiști, jandarmi, polițiști locali și militari, au verificat modul de respectare a reglementărilor legale instituite în perioada stării de urgenţă, în zonele menționate.

În cadrul acțiunilor au fost constituite dispozitive de ordine și siguranță publică pentru verificarea respectării măsurilor dispuse prin Ordonanțele Militare, menținerea ordinii și liniștii publice și depistarea persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare sau carantină.

Echipajele au verificat în trafic peste 180 de autovehicule și au  legitimat peste 344 de persoane.

Ca urmare a neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 92 de sancțiuni contravenționale, 76 dintre acestea fiind date pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare privind circulația pe drumurile publice.

ACȚIUNI CU EFECTIVE MĂRITE PE RAZA JUDEȚULUI CARAȘ-SEVERIN. Valoarea sancțiunilor aplicate se ridică la peste 302.000 de lei.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare pe raza județului Caraș-Severin, echipajele de polițiști acționând permanent în sistem integrat, împreună cu celelalte structuri de ordine publică, pentru asigurarea unui climatului de siguranță publică, prevenirea și limitarea răspândirii virusului COVID 19, dar și pentru a preveni și combate fenomenul infracțional.

Comentarii

comentarii