ACŢIUNI PENTRU SIGURANȚA COMUNITĂȚII

În acest sfârşit de săptămână, peste 200 de polițiști, din care aproape 100 în data de 25 iulie 2015, acționează, la nivel local, pentru prevenirea faptelor antisociale, siguranța și fluența traficului rutier şi pentru menţinerea ordinii şi siguranței publice. O atenție în plus este acordată locurilor de agrement și zonelor turistice de pe raza întregului judeţ.

Prevenirea faptelor antisociale și menținerea siguranței publice reprezintă îndatoriri ale poliției. În acest sfârșit de săptămână, polițiștii sunt la datorie astfel încât cetăţenii să petreacă timpul liber sau vacanța în liniște și siguranță.

Din totalul efectivelor angrenate în misiunile din data de 25 iulie 2015, peste 70 sunt de la structurile de ordine publică şi peste 20 de la poliția rutieră.
Sunt monitorizate în special traseele de deplasare către staţiunile turistice și zonele de agrement din judeţ, drumuri naţionale şi drumuri judeţene.

De asemenea, pe lângă prezența activă în trafic, polițiștii utilizează aparatele de înregistrare vitezei de deplasare a autovehiculelor.
Polițiștii de la transporturi sunt prezenți pe trenurile de călători pentru a asigura o călătorie în siguranță pentru cei care aleg să se deplaseze cu acest mijloc de transport. De asemenea, pentru prevenirea faptelor antisociale aceștia asigură patrularea în staţiile şi triajele de cale ferată.
Poliţiştii sunt prezenţi pe raza judeţului Caraş-Severin pentru prevenirea faptelor antisociale, menţinerea liniştii publice şi pentru a-i descuraja și sancționa pe cei care încalcă regulile de conduită socială.

Pentru o vacanță liniștită și în siguranță Poliția Română vă recomandă:

– aveţi grijă de bunurile dumneavoastră atunci când vă aflaţi în locuri aglomerate!
– nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi!
– nu răspundeţi la provocări cu violenţă, încercaţi să evitaţi conflictele!
– în caz de urgenţă, sunaţi la numărul 112, suntem la datorie!
Conducătorilor de autovehicule le recomandăm următoarele:
– în cazul deplasărilor în intervalele de timp caniculare, se recomandă opririle dese în vederea repausului şi hidratării, iar pe cât posibil staţionarea autovehiculului să fie efectuată în zone umbrite.
– planificaţi-vă, pe cât posibil, deplasările cu mașina în afara intervalului orar 10-18.
– atunci când în autovehicul se regăsesc copii sau bătrâni, este recomandabil ca aceştia să fie protejaţi de razele directe ale soarelui. Copiii nu vor fi lăsaţi să aştepte în interiorul autovehiculelor parcate la soare, iar transportul lor pe distanţe lungi nu se va efectua în vehicule fără posibilităţi de climatizare.
– înainte de plecarea la drum este necesară verificarea stării tehnice a autovehiculului şi, în special, a presiunii în pneuri, gradului de îmbătrânire şi uzură al acestora şi al racordurilor, precum şi verificarea instalaţiei de climatizare.
– nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi!
– posesorii de permis de conducere cu afecţiuni medicale (cardiovasculare, neurologice sau endocrine) sunt sfătuiţi să renunţe să conducă autovehicule pe drumurile publice în intervalul menţionat.

DRUM BUN!

Comentarii

comentarii