Activitate intensa la ISU Semenic – Pompierii au avut ,,di tăti”: De la inundatii – la incendii

Ploile cu caracter torenţial care s-au abătut în acest weekend asupra judeţului nostru au provocat inundaţii în Caransebeş, unde au fost inundate străzile Protopop I.Tomici, Splai Sebeş şi T.Vladimirescu. Echipajele de pompieri au intervenit cu motopompe pentru evacuarea apei înainte de a fi afectate locuinţele populaţiei, situate pe aceste străzi. La Reşiţa, pompierii militari au fost solicitaţi pentru evacuarea apei care a inundat un garaj situat pe aleea Narcisei.

Vineri, 03.06.2016, pompierii militari au acţionat pentru stingerea unui incediu izbuncnit în localitatea Anina, la o casă particulară. Au ars locuinţa în proporţie de 90 % (acoperiş, mobilă, electrocasnice) şi anexele aferente acesteia pe o suprafaţă de 100 mp. Prin intervenţia pompierilor militari şi a SVSU Anina, s-a împiedicat propagarea incendiului la locuinţa învecinată şi s-au salvat bunuri în valoare estimată de 45.000 lei. Intervenţia a fost îngreunată de drumul în rampă, cu multe curbe, parcurs de mai multe ori pentru alimentarea în navetă de la un hidrant aflat la 5 km de locul intervenţiei. Se pare că incendiul a fost determinat de mijlocul de încălzire lăsat nesupraveheat.

Nu doar oamenii, ci şi animalele au avut nevoie de ajutor. Duminică, 05.06.2016, o bovină a căzut şi s-a blocat în şanţul de scurgere de pe marginea drumului european E70. Salvatorii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caransebeş au reuşit să scoată animalul nevătămat din şanţ cu ajutorul echipamentelor de pe autospeciala de descarcerare grea, după care l-au predat proprietarului.
În acest weekend, peste 130 de pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin au fost la datorie prin participarea la misiuni de protecţie a secţiilor de votare, cu ocazia alegerilor locale.

Comentarii

comentarii