Ai fost amendat pe parcursul stării de urgență? Citeste aici!

Deși județul Caraș-Severin nu a fost unul fruntaș în ceea ce privește numărul amenzilor aplicate în perioada stării de urgență, pentru încălcarea prevederilor ordonanței militare, iar oamenii legii nu au abuzat de puterile sporite din acea perioadă, unii cărășeni s-au simțit nedreptățiți și au contestat amenzile primite pe parcursul stării de urgență.

Polițiștii, polițiștii locali și jandarmii cărășeni au aplicat în perioada stării de urgență peste 3.500 de amenzi pentru nerespectarea prevederilor ordonațelor militare emise de M.A.I.La nivelul județului Caraș-Severin au fost contestate 318 dintre sancțiunile aplicate de oamenii legii. Cele mai multe dosare cu această temă s-au înregistrat la judecătoria Caransebeș (130), urmată de Judecătoria Reșița (98), iar cele mai puține la Judecătoria Moldova Nouă (29).

Avocatul Mircea Boboșa este convins că oricine va contesta în instanță amenzile aplicate după 1 aprilie, va avea câștig de cauză. „Din punct de vedere juridic, la momentul în care Curtea Constituțională a României (CCR) a decis că, cuantumul amenzilor este greșit, nu este identificat corect și textul acela de lege prin care s-a dispus nu mai există, în urma publicării deciziei CCR, toți cei care fac plângere contravențională vor câștiga. Discuția se pune referitor la termenul de contestare. Or prin decretul prin care s-a dispus starea de urgență, toate termenele s-au prorogat până la ridicarea stării de urgență. Acum depinde de fiecare caz în parte dacă este în termen sau nu. În mod normal toată lumea care contestă va câștiga pe decizia CCR.

Cei care au plătit amenda, teoretic, pot contesta și ei și li se returnează banii”, a declarat pentru Banat FM, avocatul Mircea Boboșa.     Pentru a fi la curent cu practica judiciară, spețe, opinii și știri din domeniul juridic puteți să îl pe avocatul Mircea Boboșa și pe colegii lui pe bloggul avocatibanat.com.

Comentarii

comentarii