ALERTĂ METEO: Cod galben de ploi şi vijelii sâmbătă, în aproape toată ţara

Sâmbăta Paştelui se anunţă a ploioasă şi cu vijelii în cea mai mare parte a ţării. Meteorologii au emis o informare de înrăutăţire a vremii la nivelul întregii ţări şi cod galben de furtună pentru Transilvania, Oltenia şi zone adiacente.

Astfel, potrivit ANM, în intervalul 27 aprilie, ora 12 – 28 aprilie, ora 18, în cea mai mare parte a ţării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi pe suprafeţe mici căderi de grindină.

Cantităţile de apă vor depăşi, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15…25 l/mp. Astfel de fenomene vor fi mai frecvente în după-amiaza zilei de sâmbătă (27 aprilie) şi pe parcursul nopţii de sâmbătă spre duminică (27/28 aprilie) în jumătatea de vest a ţării şi pe arii mai restrânse în celelalte regiuni, iar duminică (28 aprilie), local, cu precădere la deal şi la munte, precum şi în regiunile nordice, nord-estice şi centrale.

Comentarii

comentarii