Alimente și sisteme de pază controlate de polițiști

ÃŽn câteva ore lucrătorii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor de la nivelul I.P.J. Caraș-Severin împreună cu reprezentanți ai Oficiului pentru Protecția Consumatorului au controlat toate supermarket-urile de pe raza municipiului Reșița.

Au fost controlate în special termenele de expirare a produselor alimentare, modul de păstrare a produselor din carne sau lactate, băuturile alcoolice, dar au fost testate și sistemele de alarmă ale acestor societăți comerciale.

ÃŽn urma acestor acțiuni au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale în valoare de 2500 de lei, pentru condiționarea vânzării sau netraducerea etichetei. Fiind sezonul reducerilor și promoțiilor, s-a urmărit dacă prețul afișat la raft, cel cu reducere, coincide cu cel de la casă. ÃŽn ceea ce privește expirarea termenelor de valabilitatea nu au fost constatate nereguli.

Lucrătorii din cadrul Compartimentului Sisteme de Securitate au efectuat în cursul zilei de ieri, 16.12.2011, controale pe această linie, la trei case de amanet, trei supermarket-uri și trei casierii colectoare, în urma cărora au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.

Pentru a verifica operativitatea angajaților societăților de pază care își desfășoară activitatea în supermarket-uri, polițiștii au efectuat simulări pentru astfel de situații. Cei care trebuie să vegheze la siguranța societăților comerciale și să prevină furturile sau orice alte incidente nedorite, au acționat cu operativitate și s-au încadrat în timpul de reacție.

ÃŽn perioada următoare se vor mai efectua controale și la alte magazine pentru ca cetățenii să nu aibă surprize neplăcute atunci când cumpără, în special alimente și pentru a preveni eventualele încălcării ale legii.

Comentarii

comentarii