Alin Artimon, noul antrenor al FC Caransebeş

alin artimon 2Primarul municipiului Caransebeş, Marcel Vela, a ajuns la o înţelegere cu Alin Artimon, pentru ca acesta să fie noul antrenor al echipei FC Caransebeş, care activează în Liga a III-a, în următorul sezon. Formaţia va fi finanţată de Consiliul Local Caransebeş şi cunoscutul internaţional Dan Alexa, originar din municipiul de pe malurile Timişului şi Sebeşului. Obiectivul lui Alin Artimon este promovarea, cu echipa pe care o va antrena, în Liga a II-a.
În ceea ce priveşte cea de a doua echipă a FC Caransebeş, care activează în Liga a IV-a, aceasta va fi finanţată de Consiliul Local, de Cosmin Popovici, administratorul firmei Autocatania, şi Gheorghe Simescu, administratorul firmei GeAS. Până în acest moment, nu s-a ajuns la o înţelegere referitor la cine va fi antrenorul acestei formaţii, în calcul fiind luaţi tehnicianul Ciprian Urican şi alţi doi antrenori din zona Caransebeş. Indiferent care va fi numele noului antrenor, şi acesta are ca obiectiv promovarea în eşalonul superior.
„Pentru a evita polemicile, contradicţiile şi orgoliile pe care le-am sesizat şi văzut de-a lungul timpului în activitatea fotbalistică din Caransebeş, am decis separarea celor două secţii, de Liga a III-a şi Liga a IV-a, ca finanţare şi management sportiv, dar cu colaborare permanentă în domeniul juniorilor celor două echipe. Condiţia principală a finanţatorilor, pentru ambele loturi, este promovarea în liga superioară”, ne-a declarat primarul municipiului Caransebeş, Marcel Vela.

Comentarii

comentarii