Alti si alti migranti la prinsi la frontiera de vest

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga – I.T.P.F. Timişoara, în cooperare cu jandarmi din cadrul I.J.J. Timişoara şi Gruparea de Jandarmi Mobilă Timişoara, au depistat cinci migranţi care intenţionau să intre ilegal în România, pe jos, pe la frontiera verde.

În data de 01.10.2016, în jurul orei 02.20, operatorul autospecialei cu termoviziune din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga a observat un grup de persoane care se deplasa pe jos, pe câmp, dinspre frontieră spre interiorul ţării.

Imediat, mai multe patrule de intervenţie şi supraveghere a frontierei de stat, împreună cu jandarmi din cadrul I.J.J. Timişoara şi Gruparea de Jandarmi Mobilă Timişoara au intervenit, grupul fiind interceptat în apropierea frontierei, pe direcţia localităţii Teremia Mare.

Grupul de persoane a fost preluat si transportat la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga, în vederea cercetărilor.

Din primele verificări s-a stabilit că sunt cinci persoane de sex masculin, patru de origine libaneză şi un algerian, cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani. Aceştia au declarat că au trecut ilegal frontiera din Serbia cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

Poliţiştii de frontieră au întocmit lucrare penală pentru săvîrşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, totodată fiind anunţate şi autorităţile sârbe în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie.

Iar mai la sud:

17 cetăţeni sirieni, opriţi la frontiera cu Bulgaria

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, în apropierea frontierei de stat, 17 cetăţeni sirieni care intenţionau să intre ilegal în România din R. Bulgaria, pe jos, pe la frontiera verde.

În data de 01.10.2016, în jurul orei 10.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – Sectorul P.F. Ostrov au observat, în apropierea frontierei de stat, un grup de 17 persoane care se deplasa pe jos, la frontiera verde, dinspre R. Bulgaria spre România.

Politistii de frontiera au reţinut grupul format din 17 persoane, 11 adulţi şi 6 copii, care ulterior a fost condus la sediul S.P.F. Ostrov pentru cercetări.

În urma primelor verificări, persoanele în cauză au declarat că sunt cetăţeni sirieni şi intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei.

Poliţiştii de frontieră au întocmit în cauză actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de „intrare în ţară prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat”, fapte prevăzută şi sancţionată de art. 262, alin. 1 cu aplicarea art. 77, lit. a din Codul Penal.

La finalizarea verificărilor specifice, vor fi întreprinse demersurile necesare pentru punerea în aplicare a protocolului român-bulgar, în vederea predării cetăţenilor sirieni către autorităţile bulgare, pentru continuarea cercetărilor şi luării măsurilor legale.

Comentarii

comentarii