Analiza fiananciara a saptamanii trecute – Leul a fost stabil faţă de principalele valute

Leul a avut în perioada analizată o evoluţie calmă faţă de principalele valute, în ciuda atacurilor teroriste de la Bruxelles, semn că piețele nu mai răspund în mod emoțional la astfel de evenimente.
Reducerea volumelor de tranzacţionare, investitorii pregătindu-se pentru mini-vacanţa prilejuită de sărbătorirea Paştelui de către creştinii catolici sau protestanţi, a fost principalul motiv al stabilităţii leului.

Cursul mediu al euro a scăzut de la 4,4694 lei, la începutul perioadei, la 4,4639 lei, la finalul ei, într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au realizat între 4,4630 şi 4,4670 lei, cotaţiile de la închidere fiind de 4,4620 – 4,4650 lei.

Pentru astăzi nu sunt de aşteptat schimbări semnificative, având în vedere că investitorii străini sunt în vacanţă. Rămâne de văzut cum va reacţiona piaţa în cazul în care Camera Deputaţilor va da un vot favorabil Legii „Dării în plată”, care va afecta portofoliile de credite ale băncilor comerciale.
Cursul dolarului american a crescut de la 3,9619 la 3,9974 lei, media de la finalul perioadei fiind stabilită la 3,9947 lei, într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au realizat între 3,992 şi 4,002 lei.
Creşterea dolarului, care în urmă cu o săptămână şi jumătate a scăzut la minimul ultimelor cinci luni, de 3,9519 lei, se datorează declaraţiilor unor oficiali ai Rezervei Federale americane. Aceştia consideră ca fiind necesară o creştere a dobânzii în cursul lunii aprilie, pentru acest an fiind prognozate cel puţin două astfel de măsuri. Reamintim că în decembrie, Fed a decis creşterea dobânzii sale de politică monetară la 0,25 – 0,50%, fiind prima mişcare de acest gen după mai mult de opt ani de scăderi consecutive până la 0 – 0,25%.

La rândul ei, BNR ar putea creşte dobânda sa cheie la sfârşitul acestui an, ca urmare a probabilităţii ridicate ca inflaţia să depăşească 2% în primul trimestru din 2017. O astfel de măsură va reprezenta o umbrelă de protecţie pentru moneda naţională, prin creşterea cererii de lei din partea investitorilor, care se confruntă, în ultima vreme, cu dobânzi de aproape 0% sau chiar negative.

Media monedei elveţiene, care s-a tranzacţionat pe pieţele internaţionale între 1,088 şi 1,094 franci/euro, a crescut de la 4,0854 la 4,1053 lei şi a încheiat intervalul analizat la 4,0927 lei.
Perechea euro/dolar a avut o tendinţă descendentă, coborând de la 1,1284 la 1,1148 dolari, pieţele americane închizându-se vineri la 1,1166 dolari.

Aprecierea monedei americane s-a datorat publicării unei estimări privind creşterea economiei SUA în ultimul trimestru din 2015 cu 1,4%.

Analiza cuprinde perioada 21 – 25 martie și a fost realizata pentru www.infocs.ro de economistul financiar Radu Georgescu.

Comentarii

comentarii