Anina, oraşul uitat si sărac al Sfintei Varvara VIDEO
În data de 4 decembrie, atât în calendarul ortodox cât și în cel catolic, se comemorează sfânta Barbara sau Varvara, cunoscută fiind ca patroana spirituală a minerilor. Ea este considerată totodată printre altele și patroana geologilor, a arhitecților și a prizonierilor. În această zi importantă pentru ei, minerii își sărbătoresc patroana spirituală prin participări la ceremonii religioase și culturale.
În Caraș Severin, în centrele miniere – care nu erau puține până în 1989, sfânta Barbara sau Varvara, era cinstită și venerată de toți aceia care erau angrenați în această muncă grea. Sărbătoare și-a avut un loc bine conturat în viața minerilor și chiar înainte de 1989, în bisericile din Anina, aveau loc slujbe religioase la care participau mulți oameni, mai ales mineri sau soții de mineri. Era știut că în fiecare mină, la intrarea în rampa puțului principal, se afla o reprezentare grafică a Sfintei Varvara lângă care ardea zi și noapte o candelă sub formă de lămpaș. Nimeni, nici măcar secretarul de partid de dinainte de 1989, nu a avut curajul să ceară desființarea icoanei. Numele sfintei a fost dat înainte multor nou-născuți, ceea ce astăzi se întâmplă tot mai rar.
Foarte mulți coloniști de limbă germană, cehă sau italiană, care s-au așezat pe meleagurile Banatului Montan, au adus cu ei un cult deosebit dedicat acestei sfinte. În foarte mult biserici romano-catolice, mai ales în cele din sud-vestului României, se găsesc altare laterale sau picturi, dedicate sfintei Barbara.
Numai că acum, din păcate, la slujbele religioase participă tot mai puțini oameni. Bătrâni și aceștia. Fiindcă în Caraș Severin, dacă nu mai există mine, nu mai există nici mineri. Exemplul cel mai aproape de noi este Anina.
La 8 ani de la explozia de la mina Anina, explozie în care au murit 7 mineri şi alţii 3 şi-au văzut moarte cu ochii, oamenii trăiesc sub semnul întrebării şi al neputinţei. Mina s-a închis iar şomajul atinge cote inimaginabile- aproape toţi bărbaţii sunt şomeri sau lucrează cu ziua care pe unde apucă. Majoritatea familiilor sunt despărţite: soţia cu copiii au rămas în oraş iar bărbaţii au plecat prin ţară sau prin lume să caute de lucru.
Odată cu închiderea minei, Anina a devenit un oraş mort. Aproape 1000 de mineri au rămas pe drumuri, fără un loc de muncă. Între timp, şi ce a mai funcţionat la Anina, a dat faliment şi s-a închis: fabrica de şuruburi şi fabrica de cherestea.
Unii dintre foştii minieri, au plecat cu tot cu familii în alte locuri în ţară. Au plecat după locuri de muncă. Au lăsat apartamentele pustii care acum sunt de nelocuit.
