Ansambluri din 13 țări se reunesc la Timișoara pentru Festivalului Inimilor

Între 6 și 10 iulie 2016, pe scena Teatrului de Vară din Parcul Rozelor vor urca cca 1500 artiști din Bulgaria, Chile, Columbia, Costa Rica, Republica Moldova, Serbia (două ansambluri din etnoregiuni diferite), Slovacia, Turcia, Ucraina, Ungaria și, bineînțeles, din România; la această a XXVII-a este invitat, în premieră, și un ansamblu din Sri Lanka.

”Este, cu adevărat, o imagine sublimă, caleidoscopică, a lumii cu tot ce are ea mai frumos de arătat, cu muzica, dansurile, tradițiile și ritualurile ei și suntem extrem de bucuroși că o putem oferi, în fiecare an, publicului timișorean. Este important să ne reamintim că Festivalul Inimilor, primul eveniment românesc înscris oficial în calendarul CIOFF, s-a născut ca un gest de adâncă reverență în fața sacrificiului eroilor Revoluției de la Timișoara”, a subliniat prof. Pavel Dehelean, directorul Festivalului Inimilor și al Casei de Cultură a Municipiului Timișoara.

Ca la fiecare ediție, în seara de miercuri, 6 iulie, scena din Parcul Rozelor va fi a gazdelor. Spectacolul va fi susținut de Ansamblul Timișul împreună cu cei mai vestiți soliști ai folclorului bănățean și cu Ansamblul folcloric „Bihorul” din Oradea.
Toate spectacolele de la Teatrul de Vară din Parcul Rozelor se vor desfășura între orele 19,30 și 24,00, iar accesul publicul va fi liber, precizează coordonatorul artistic Toma Frențescu.

Festivalul Inimilor este un eveniment organizat de Primăria, Consiliul Local și Casa de Cultură a Municipiului Timișoara.
Foto: debanat.ro

Comentarii

comentarii