Între 17 și 25 octombrie, Reșița devine, pentru nouă zile, un loc în care teatrul se întâlnește cu publicul care pune cele mai multe întrebări și acceptă cel mai greu răspunsurile simple: copiii.
Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii „Lumea Poveștilor” ajunge la ediția a IX-a, cu un program care aduce pe scenă spectacole produse de teatre din Oradea, Deva, Târgu Jiu, Pitești, Iași, Brăila, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Timișoara, Petroșani.

Timp de nouă zile, programul festivalului propune 14 spectacole, de la teatru de păpuși și adaptări după povești cunoscute până la producții care inventează lumi noi și personaje pe care copiii nu le întâlnesc în fiecare zi.
Festivalul se deschide sâmbătă, 17 octombrie, la ora 11:00, cu „Cipi, piticul uriaș”, spectacol al Trupei Arcadia a Teatrului „Regina Maria” din Oradea, după textul și în regia lui Iulian Bulancea. În aceeași zi, de la ora 17:00, publicul poate vedea „Povești jucăușe”, un spectacol cu „Proful Zăpăcit”.
Programul continuă cu spectacole precum „Atelierul electricității”, „Muștele”, „Ursul păcălit de vulpe”, „Ștrumfii”, „Albă ca zăpada și cei 7 pitici”, „Ridichea uriașă și alte povești”, „Mica sirenă”, „Aventurile unui rățoi” și „Pinocchio”.
Printre spectacolele invitate se numără producții ale Teatrului de Artă Deva, Teatrului „Alexandru Davila” din Pitești, Teatrul pentru Copii și Tineret ,,Merlin” Timișoara, Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu, Teatrului „Luceafărul” din Iași, Teatrului „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, Teatrului „Toma Caragiu” din Ploiești, Teatrului de Păpuși „Cărăbuș” din Brăila și Teatrului „I.D. Sîrbu” din Petroșani.
Festivalul nu rămâne însă între zidurile sediului Teatrului de Vest. O parte dintre spectacole ajung și la Caransebeș și Oravița, extinzând întâlnirea cu publicul din județ și dincolo de Reșița.
„Lumea Poveștilor” nu încearcă să le explice copiilor teatrul. Le oferă ocazia să-l privească așa cum știu ei: direct, curios și cu emoție.
Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii „Lumea Poveștilor”
17–25 octombrie 2026
Reșița, Caransebeș și Oravița
Ediția a IX-a
Programul complet și informațiile despre bilete sunt disponibile pe site-ul Teatrului de Vest Reșița.
Info CS