Apel la omenie, apel la sprijin – Comunitatea din Liubcova sare în ajutorul membrilor ei VIDEO

Oamenii rămân oameni de cele mai multe ori – Comunitatea din satul Liubcova din Caraș Severin se mobilizează în fața necazului unor membrii ai comunității.

Astfel, pe rețelele de socializare, comunitatea din Liubcova se mobilizează pentru a sprijini familiile afectate de incendiul de noaptea trecută. Trei familii cumulând peste 25 de membrii de toate vârstele au rămas fără agoniseala de o viață și acoperișuri deasupra capului.

Focul a pornit de la instalația electrică a unui magazin din sat și s-a extins la alte două locuințe. Pompierii din Moldova Nouă au reușit să stingă incendiul abia spre dimineață, însă pagubele materiale sunt imense. La intervenție au venit în sprijin și pompierii din Oravița.

Dragi concetățeni,

Cu profund regret, dorim să vă informăm că în cursul nopții, un incendiu devastator a afectat grav casa și magazinul lui Florin Iovanovici,  Sava Iovanovici,  Mia Iovanovici, Silvia Iovanovici, Miriana Chira din satul nostru, precum și locuința vecinului său, Sava Nestorovici  Din fericire, nu au fost raportate victime umane, însă pagubele materiale sunt imense. Practic, oamenii nu mai au nimic decât hainele de pe ei.

Suntem alături de familiile afectate în aceste momente dificile și vă încurajăm să ne unim forțele pentru a-i sprijini. Oricine dorește să ofere ajutor – fie prin donații în bani și materiale, fie prin sprijin moral și forță de muncă – este binevenit. Vom organiza în curând o acțiune comunitară pentru a-i ajuta pe cei care și-au pierdut  bunurile lor.

Mai multe detalii despre cum puteți contribui vor fi comunicate în zilele următoare. Până atunci, haideți să rămânem uniți și să demonstrăm solidaritate în fața acestei tragedii.

Vă mulțumim tuturor pentru sprijinul acordat.

IBAN  REVOLUT  RO59BREL0005521345550100

IBAN RAIFFEISEN

NUME BENEFICIAR : LUPULOVICI ADRIAN

IBAN: RO25RZBR0000060020602452

Valuta: Lei

Nume banca: Raiffeisen Bank

Cod swift: RZBRROBU

Comentarii

comentarii