Apreciere pentru activitatea poliţiştilor cărășeni

P1100425Lucrătorii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-
Severin au fost felicitaţi pentru sprijinul acordat în vederea destructurării unui
grup infracţional foarte bine organizat.

Mulţumirile au venit din partea reprezentanţilor Ambasadei Austriei
la Bucureşti şi a celor din Ministerul Federal de Interne al autorităţilor austriece
în spiritul cooperării bilaterale excepţionale şi al relaţiilor de prietenie pentru
sprijinul operativ pe care l-a acordat echipa de poliţişti români, la realizarea
măsurilor poliţieneşti solicitate de autorităţile austriece pe calea asistenţei
internaţionale.
Obiectivul colaborării l-a reprezentat destructurarea unui grup
infracţional format din cetăţeni români ce se ocupau cu săvârşirea de furturi prin
efracţie pe teritoriul Austriei şi al altor state europene şi valorificarea bunurilor
sustrase în România.
Sincerele mulţumiri au fost pentru modul profesionist în care s-a
conlucrat pentru derularea cu succes a operaţiunii.
Din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin au fost nominalizaţi cei care s-au ocupat și coordonat activitatea în mod direct: comisarul şef dr. Stolojescu Grigore – şeful inspectoratului, comisarul şef Borteş Nicolae – adjunct al şefului inspectoratului în domeniul poliţiei judiciare, comisarul şef Ofileanu Constantin – şeful Serviciului de Investigaţii Criminale şi inspector principal Ion Remus Sorin din cadrul Seviciului de Investigaţii Criminale.

Iată cum au decurs lucrurile la finele lui octombrie 2012.

Percheziţii în Reşiţa şi Caransebeş

În dimineaţa acestei zile, 30 octombrie a.c., 31 de poliţişti din cadrul
Direcţiei de Investigaţii Criminale, Serviciului de Investigaţii Criminale de la
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, dar şi doi poliţişti austrieci,
efectuează şapte percheziţii domiciliare în municipiile Reşiţa şi Caransebeş.
În vizorul poliţiştilor sunt trei tineri, pe numele cărora există mandate
europene de arestare pentru săvârşirea de furturi în Austria.
Cei trei sunt din Caransebeş, iar activităţile desfăşurate urmăresc
identificarea şi recuperarea de bunuri provenite din săvârşirea de furturi, dar şi
reţinerea acestor tineri.
Întreaga acţiune este coordonată de Direcţia de Investigaţii Criminale din
cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Comentarii

comentarii