Aproape 11 mii de familii au avut nevoie de ajutor pentru încălzire în perioada de iarnă

Un număr de 10.934 de familii sau persoane fizice din județul Caraș-Severin au avut nevoie de ajutor financiar pentru încălzire în perioada de iarnă a anului trecut.

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Caraș-Severin a acordat și în anul 2014 sprijin financiar, celor cu venituri reduse, pentru încălzirea locuinței în sezonul rece.

Astfel că în perioada 01.01.2014 – 31.12.2014 au primitun astfel de sprijin 287 de beneficiari care au folosit pentru încălzire energia termică, suma acordată fiind de 129.667 lei (aferent perioadei noiembrie 2013 – martie 2014).

Referitor la ajutorul de încălzire a locuinţei cu gaze naturale au fost acordate 4.356 ajutoare, în întreg județul, sumele plătite fiind în cuantum de 1.663.159 lei.

Pentru 6.115 familii sau persoane singure care în anul 2014 s-au încălzit cu lemne suma pe care instituția a acordat-o ca ajutoar a fost de 1.184.240 lei.

În județ există însă și familii care se încălzesc cu energie electrică, și anume 176 de familii și persoane fizice și care se încadrează în condițiile de acordare a sprijinului pentru încălzire.

Suma acordată pentru plata ajutoarelor de încălzire a locuinţei cu energie electrică a fost de 72.921 lei.

Comentarii

comentarii