AQUACARAȘ informează corect și transparent consumatorii

AQUACARAȘ a participat la ședința Comisiei Tehnice de Comunicare,
organizată în cadrul Comisiei Principale Management și Servicii Suport a
Asociația Română a Apei.


Întâlnirea a adus la aceeași masă reprezentanți ai operatorilor de apă
și canalizare din toată țara și a avut ca scop stabilirea unor direcții
clare de comunicare cu populația, îmbunătățirea relației cu utilizatorii
și organizarea unor campanii de informare comune, care vor fi
desfășurate simultan la nivel național, sub coordonarea Asociației
Române a Apei.


Participarea AQUACARAȘ la această întâlnire face parte din eforturile
companiei de a comunica mai clar, mai transparent și mai eficient cu
cetățenii pe care îi deservește.


„AQUACARAȘ a demarat deja o campanie de informare a populației, iar în
perioada următoare vom oferi explicații clare despre tarife, serviciile
de canalizare, calitatea apei și calitatea serviciilor, dar și despre
alte subiecte importante pentru consumatori. În același timp, vom derula
campanii de susținere a comunității prin acțiuni de educare și implicare
directă. Toate aceste informări vor fi realizate atât împreună cu
Asociația Română a Apei și ceilalți operatori din țară, cât și prin
acțiuni proprii. Scopul acestor demersuri este informarea corectă și
transparentă a populației și creșterea nivelului de încredere al
consumatorilor în serviciile AQUACARAS.”, a declarat Gheorghe Filipescu,
director general AQUACARAȘ.

Citeste si

Reșițenii la mâna consilierilor locali privind reducerea impozitelor VIDEO

Guvernul României a aprobat o ordonanță de urgență ce prevede reduceri la impozitele locale pentru …