Așa pățești când te încurci cu cine nu trebuie – Escrocheria burlanul la Resita

În data de 06.07.2016, o femeie în vârstă 68 ani, din Reșița, a depus plângere la Poliţia Municipiului Reşiţa prin care a sesizat faptul că, în data de 05.07.2016, în jurul orei 16.00, la domiciliul ei s-a prezentat un cetăţean care a întrebat-o dacă nu doreşte ca, în schimbul sumei de 50 lei şi „ceva de mâncare” să-i schimbe o porţiune din burlanul casei.

Femeia a acceptat şi în timp ce prepara mâncarea a constatat că 4 persoane (bărbaţi) schimbau deja burlanele de la imobil.
După ce au finalizat lucrarea, au cerut proprietarei suma de 5.000 lei. Femeia a refuzat să plătească deoarece înţelegerea a fost ca suma să fie de doar 50 lei, moment în care cele 4 persoane au devenit violente verbal, au ameninţat-o că îi sparg geamurile locuinţei.
În aceste împrejurări femeia a acceptat să le plătească şi le-a dat toţi banii pe care îi avea în casă, suma de 2.400 lei.
Cercetările continuă faţă de persoane necunoscute, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.

Comentarii

comentarii