La fel ca în fiecare vară, Gărâna este, din nou, capitala jazz-ului internațional. Comunitatea tot mai numeroasă a iubitorilor de jazz open-air se pregăteşte pentru patru zile pline de muzică, libertate şi descoperire. Micul sat de la poalele Muntelui Semenic găzduiește, până duminică, cea de-a 28-a ediție a celui mai important eveniment de jazz din sud-estul Europei: Gărâna Jazz Festival.
Pe scena amenajată în Poiana Lupului din satul turistic Gărâna, începând de joi 11 iulie, vor urca unii dintre cei mai renumiți artişti ai jazz-ului instrumental și vocal. Festivalul va dura 4 zile – mai exact – în perioada 11-14 iulie 2024.
Se anunță o nouă ediție de senzație a Festivalului Internațional de Jazz de la Gărâna. Aceasta a început aseară, cu trei concerte ale unor artiști de excepție și va continua în aceeași notă, pe scena din Poiana Lupului urmând să urce nume sonore ale jazz-ului internațional.
Iubitorii jazz-ului au venit în număr mare la festival încă din prima seară. Cei mai mulți dintre ei sunt deja oameni ai locului, care revin an de an la Gărâna pentru muzică și pentru atmosfera specială de aici.
La fel ca în fiecare an, organizatorii au pregătit și o serie de alte evenimente culturale în cadrul festivalului, invitați speciali fiind Mircea Mihăieș și Horia Roman Patapievici
Pe lângă concertele din Poiana Lupului, vor mai avea loc și recitaluri la Biserica Catolică din satul Văliug.
Iubitorii de jazz pot ajunge la Gărâna fie cu maşina, fie cu autostopul. Şoferii nu vor face mai mult deo oră juumătate din Reşiţa. Posibilităţile de cazare sunt variate, de la campare cu cortul, la pensiunile din Gărâna, Brebu Nou, şi Văliug.
În cele 4 zile de concerte, numarul spectatorilor va ajunge la cateva mii. Anul trecut, seara de sambata – cea mai aglomerata – a festivalului, a strans peste 6000 de spectatori într-o singura seara.
Ideea unui festival de jazz s-a născut în şură, la Hromadka, în Brebu Nou (1996 – ediţia pilot), apoi s-a mutat în curte, cu primele şapte ediţii (1997-2003) la hanul „La Răscruce” din Gărâna al lui Gigi Tăuş, iar ultimele şi cele mai multe ediţii (2004-2012) s-au desfăşurat în Poiana Lupului, la intrarea în Gărâna, unde Fundaţia Culturală „Jazz Banat” condusă de Marius Giura, a reuşit să facă din el „cel mai mare festival din România”.[ Gărâna Jazz Fest–caiet program, Lungu L., 2009].
GĂRÂNA JAZZ FESTIVAL – CALENDARUL MANIFESTĂRILOR
11 IULIE 2024
Poiana Lupului
- Tord Gustavsen Trio
- Christian McBride & Ursa Major
- Amiira | Klaus Gesing – Björn Meyer – Samuel Rohrer
12 IULIE 2024
Poiana Lupului
- Melt Trio
- Jonathan Kreisberg 4tet
- Mats Eilertsen Trio
- Helge Lien Trio w Tore Brunborg
Văliug
- Cári Tibor Project – (România)
- Mindthegap Trio
13 IULIE 2024
- Poiana Lupului
- Dixie Krauser & The Fusion Company
- 30 years of E.S.T.
- Ariel Brínguez Quintet (Cuba)
- Girls in Airports (Denmark)
Văliug
- Sian Brie Quartet (Romania, USA, Switzerland, Venezuela)
- Barabás Lőrinc (Hungary)
14 IULIE 2024
Poiana Lupului
- Wojtek Pilichowski Quartet
- Airelle Besson Q-tet
- Kinga Glyk
- Gianluca Mosole Quintet
Văliug
- Nonconformist Anthology
- Amphitrio (România)
Info CS








