Atentie la neglijenta ! Hotii stau la panda!

Prevenirea furturilor din locuinţe reprezintă o prioritate la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraș – Severin, care, până la sfârșitul lunii august a.c. desfășoară campania de informare a cetățenilor cu privire la principalele modalități de prevenire a acestui gen de infracțiune, sub sloganul ”Neglijența, invitație deschisă la furt!”.

Din cazurile cercetate de-a lungul timpului s-a dovedit că locuinţa a fost ”călcată” de hoţi , de cele mai multe ori din cauza neglijenţei proprietarilor care lasă ușile neasigurate sau ferestrele larg deschise.

Astfel, este recomandabil ca membrii comunităţii să cunoască și să respecte câteva reguli elementare de autoprotecţie care, odată însuşite și aplicate, devin deprinderi de natură să prevină neglijența, indiferența, naivitatea și alte aspecte care facilitează activitatea infractorilor.
Siguranţa locuinţei depinde şi de fiecare dintre noi iar adoptarea şi respectarea unor măsuri minime de protecţie pe care poliţiştii le recomandă, sunt impetuos necesare:

ü țineți ușa de acces în locuință încuiată permanent, chiar și atunci când sunteți acasă;
ü dacă locuiți la parter, etajul I sau ultimul etaj, asigurați ferestrele prin montarea unor gratii metalice sau a unui sistem antiefracție;
ü uşa de acces în locuinţă trebuie să fie solidă, prevăzută cu cel puţin 2 încuietori cu chei diferite;
ü când părăsiți locuința, chiar și pentru scurt timp, închideți toate ferestrele, inclusiv cele de la balcon și de la baie;
ü folosiţi eficient interfonul și nu permiteţi accesul în scara blocului persoanelor necunoscute care invocă diverse pretexte;
ü nu permiteţi accesul în locuinţă celor care vin să vă prezinte diverse „promoţii”, iar dacă sesizaţi că aceste persoane au alte intenţii, încercaţi să reţineţi cât mai multe date privind fizionomia acestora;
ü evitaţi să oferiţi persoanelor necunoscute relaţii despre vecinii dvs., în special informaţii referitoare la ocupaţia, programul de lucru şi starea materială a acestora;

ü dacă aţi pierdut cheile ori constataţi că încuietorile sunt blocate prin introducerea de corpuri străine (beţe de chibrit, sârme) procedaţi imediat la înlocuirea acestora; orice întârziere poate fi prompt exploatată de spărgătorii de locuinţe;
ü un iluminat corespunzător pe scara blocului sporeşte siguranţa locuinţei dvs.;
ü evitaţi depozitarea la vedere, pe balcon sau în faţa uşii de acces, a ambalajelor obiectelor de valoare pe care le-aţi achiziţionat;
ü nu postaţi pe site-urile de socializare imagini din care să reiasă că deţineţi în casă bunuri de valoare!

Bine de știut!

În general, hoţii preferă să dea lovitura când ştiu că proprietarii lipsesc de acasă. Dar cum verifică această informaţie? Apelează la câteva „şmecherii”:
· lipesc scotch pe vizor: dacă rămâne nedezlipit o zi sau două, este semn că proprietarul nu este acasă;
· schimbă poziţia covoraşului din faţa uşii de la intrare: dacă nu – l aranjează nimeni, înseamnă că apartamentul e gol;
· bagă în cutia poştală tot felul de hârtii şi urmăresc dacă sunt luate de cineva;
· agaţă de clanţa uşii de la apartament diverse pliante: dacă rămân acolo, nu e bine… pentru proprietar…înseamnă că nu e nimeni acasă.

Comentarii

comentarii