Atenție! Restrițiile sunt valabile și în noaptea dintre ani! Polițiștii vor fi pe străzi!

Începând de astăzi, 31 decembrie, și până duminică, 3 ianuarie, în fiecare zi,la nivel național vor acționa, în medie, aproximativ 24.500 de angajați MAI, cu 14% mai mulți față de anul trecut. Acestora li se adaugă și 2.300 de polițiști locali. Conform unei declarații de presă:

„Efectivele de ordine publică vor avea o prezență vizibilă și activă în teren pentru a putea interveni rapid în cazul producerii unor evenimente nedorite și pentru a descuraja comiterea unor fapte ilegale și activitățile care pot favoriza răspândirea virusului SARS-CoV-2.
Angajații MAI vor acorda o atenție deosebită acțiunilor de verificare a modului în care sunt respectate normele de protecție sanitară în Noaptea de Revelion când în mod tradițional se organizau petreceri, cu număr mare de oameni fie în case private sau în diferite localuri, fie în spații deschise. Numărul forțelor MAI mobilizate pentru ultima noapte din an va fi în medie cu 12% mai mare față de celelalte zile din minivacanță. ”

Vă reamintim că sunt în vigoare mai multe prevederi care se aplică pe durata stării de alertă pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei în funcție de rata de infectare din fiecare zonă.

Sunt interzise desfășurarea de petreceri sau organizarea de evenimente private, precum mese festive, în spații închise sau deschise.
Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci.

În toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței în intervalul orar 23.00-5.00, cu excepția deplasărilor în interes profesional, pentru asistență medicală, precum și pentru alte motive justificate prevăzute de lege.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.

Nu uitați de asemenea că pentru a vă proteja pe dvs. și pe cei din jur împotriva virusului SARS-CoV-2 este nevoie să purtați masca de protecție, să vă spălați sau să vă dezinfectați cât mai des mâinile și să păstrați distanța fizică față de alte persoane.
Mai mult,  în această săptămână structurile MAI, împreună ce celelalte autorități, au continuat acțiunile de control cu privire la respectarea măsurilor de protecție sanitară.

Au fost verificate peste 223.000 de persoane și 29.000 de obiective de interes, printre care peste 11.000 de restaurante, terase, fast-food-uri. Totodată, au fost controlați 14.600 de operatori economici și 562 operatori transport persoane.

S-au mai aplicat 265 de sancțiuni pentru încălcarea măsurilor privind organizarea sau participarea la evenimente publice sau private ori a regulilor privind activitatea de transport persoane sau privind organizarea programului de lucru.
La Linia Telverde unde pot fi semnalate situațiile de nerespectare a normelor de protecție sanitară s-au primit 46 de apeluri care au fost verificate la nivelul municipiului București și a 12 județe.

În urma verificărilor au fost aplicate peste 15.400 de sancțiuni contravenționale dintre care peste 12.400 pentru nepurtarea măștii de protecție, 2.400 pentru încălcarea restricțiilor de circulație și 49 pentru nerespectarea distanțării fizice.

Comentarii

comentarii