Autotren încărcat cu porci vii răsturnat pe DJ 573A la Vărădia VIDEO

Un autotren încărcat cu porci vii s-a răsturnat pe DJ 573A în apropierea comunei Vărădia din Caraș Severin. În urma accidentului, cel puțin 30 de animale au murit strivite sau asfixiate. Tirul încărcat cu porci venea de la ferma unui mare agent economic din zonă și se îndrepta spre abatorul de la Bocșa.

La o cubă, pe timp de ceață și cu polei pe carosabil, autocamionul a derapat și s-a răsturnat în șanțul de pe marginea drumului. Șoferul și însoțitorul au fost răniți și au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență din Reșița. Cauza probabilă a accidentului se pare că a fost viteza neadaptată la condițiile căii de rulare acoperită cu polei și ceața.

Traficul este îngreunat în zonă, iar tehnicienii caută o soluție pentru a scoate tirul din șanț pentru a putea fi repus pe roți. Polițiștii sunt la fața locului pentru a dirija traficul și pentru a cerceta cauzele accidentului.

 

Citeste si

Trafic blocat și circulație intermitentă din cauza zăpezii pe Centura Caransebeș VIDEO

Un val de ninsori s-a abătut aseară și peste zona Muntele Mic – Caransebeș. Din …