Autoturism de 25.000 de euro căutat de autoritățile elvețiene, găsit de polițiștii din Oravița

În această dimineață, polițiști de la Serviciul de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au efectuat o percheziție domiciliară pe raza orașului Oravița, în baza unui mandat de percheziție emis de Judecătoria Oravița, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.

În urma percheziției a fost indisponibilizat un autoturism înmatriculat în Elveția, estimat la 25.000 de euro, căutat de autoritățile elvețiene.

În cauză există presupunerea rezonabilă că autoturismul ar fi fost adus în țară de un bărbat din Oravița, după ce ar fi fost achiziționat din Elveția fără a fi achitată contravaloarea acestuia.

Autoturismul a fost introdus în camera de corpuri delicte, până la definitivarea procedurilor de restituire către autoritățile elvețiene.

La activități au participat polițiști criminaliști și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Politiștii, sub coordonarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oravița, continuă cercetările în acest caz.

Comentarii

comentarii