Aversiunea față de risc depreciază leul – Ce facem cu banii ?

Incertitudinile privind evoluția crizei din Grecia, care s-ar putea încheia cu un falimentar Grexit, au produs deprecierea leului față de euro și dolar.

Miniștrii de finanțe din zona euro au hotărât să aștepte rezultatul referendumului care se va desfășura duminică în Grecia, înainte de a lua o decizie privind modul în care vor continua negocierile pentru un al treilea plan de asistență financiară a Atenei. Eurogrupul se aliniază astfel cerințelor ferme ale Berlinului.

Aceasta a provocat o ușoară creștere a aversiunii față de risc față de plasamentele în active considerate mai riscante, astfel că cursul euro a crescut de la 4,4685 la 44749 lei, într-o ședință care s-a deschis la 4,4740 lei, iar tranzacțiile s-au realizat într-un culoar îngust, cuprins între 4,4720 și 4,4790 lei. Cotațiile de ora 14:00 erau de 4,4740 – 4,4770 lei.

Cursul dolarului american a crescut de la 4,0157 la 4,0394 lei, în timp ce cotațiile din piața valutară au fluctuat între 4,035 și 4,057 lei.

Media monedei elvețiene, care se deprecia pe piețele internaționale la 1,046 – 1,053 franci/euro, a scăzut de la 4,2798 la 4,2547 lei.

Monedele din regiune aveau, la rândul lor, o evoluție descendentă față de euro. Cea poloneză se tranzacționa la 4,187 – 4,194 zloți iar cea maghiară la 313,6 – 314,9 forinți.

Perechea euro/dolar scădea la 1,1033 – 1,1096 dolari, față de 1,1278 dolari, maxim atins marți.
Piețele erau foarte prudente înainte de referendumul din Grecia dar și a publicării astăzi a datelor privind piața muncii din SUA.

Menținerea trendului descendent a șomajului din SUA ar permite, în opinia analiștilor, Rezervei Federale să majoreze, începând cu septembrie, dobânzile, ceea ce ar avea ca efect creșterea plasamentelor în dolari, implicit scăderea euro spre paritatea cu moneda americană.

Sunt folosite date și informații disponibile până Joi la ora 14:00
Pentru InfoCs, analist economic Radu Georgescu

Comentarii

comentarii