Termometrul din centrul civic al Reșiței arăta, la prânz, 39 de grade Celsius. Temperaturile ridicate afectează în mod special persoanele vârstnice și bolnavii, însă vremea nu îi împiedică pe cei mai mulți să iasă din case nici măcar la orele prânzului. Vara a revenit în forță în Banatul de munte. meteorologii au anunțat temperaturi extreme în aceste zile. Persoanele cele mai expuse la efectele negative ale caniculei sunt bătrânii. Este necesar ca persoanele vârstnice, copiii și bolnavii cu afecțiuni cronice, în special cardiace și respiratorii, să evite deplasările în spațiul liber între orele 09.00-19.00, precum și frecventarea locurilor aglomerate.
În contextul actual al temperaturilor extrem de ridicate înregistrate la nivel național, Patriarhia Română face un apel către toate Eparhiile să ofere sprijin în vreme de caniculă.
Astfel, parohiile și mănăstirile sunt încurajate să distribuie apă celor care au nevoie în această perioadă și să permită tuturor persoanelor afectate de căldură să petreacă o clipă de liniște la umbră. De asemenea, unitățile bisericești care dispun și de servicii medicale sunt îndemnate să le pună la dispoziția celor afectați de caniculă.
În regiunile afectate de secetă și temperaturi ridicate, se vor săvârși și rugăciunile „la vreme de secetă”, care vor fi citite în biserici sau pe câmp, pentru ca Dumnezeu, „Care ne dă la vreme ploaie” (Ieremia 5, 24), să ne trimită cele de folos spre ajutor, sănătate și mântuire.
În cazul expunerii la soare trebuie, obligatoriu, să fie folosite mijloace de protecție (pălării, umbrele, ochelari de soare, îmbrăcăminte subțire, preferabil din țesături naturale și în culori deschise).
Se recomandă creșterea consumului de lichide la 2-4 litri pe zi și evitarea alimentației bogate în grăsimi. Din cauza temperaturilor extreme autoritățile județene au dispus organizarea de puncte de prim-ajutor în orașele județului.
Azi și mâine, în Caraș-Severin, va fi cod roșu de caniculă în vestul țării și se vor înregistra temperaturi maxime extreme. Acestea vor fi cuprinse între 39 și 43 de grade. În cursul nopții valorile termice nu vor coborî, în general, sub 24-25 de grade.
Reșițenii s-au adaptat crizei și folosesc aparatele de aer condiționat cât mai puțin, sau deloc. Cu toții spun că nu prea suportă sau suportă greu aerul rece generat de aparatele de climă și eviră să stea în apropierea lor.
Cei mai mulți adoptă metoda clasică: ţin noaptea şi dimineaţa până la maxim ora 8 geamurile deschise, apoi odată cu încălzirea aerului, închid ferestrele și trag jaluzelele sau perdelele să nu mai intre soarele în case. Alții, au lipit folie de staniol pe geamuri, mai ales cei ce au ferestrele îndreptate în partea de sud.
Alții, au descoperit miniaparatele de umidificare și răcire cu apă rece de la frigider. Medicii recomandă evitarea staționarii în fața aparatelor de climă și a aerului rece. În caz contrar, ne facem mai mult rău decât bine.
Și așa cum se întâmplă tot mai des în ultimii ani, după asemenea călduri, de duminică, se pare că revin ploile și furtunile de vară.
Info CS











