BĂRBAT ACCIDENTAT MORTAL PE D.N.6 LA MEHADIA
Un accident mortal a avut loc pe D.N.6, în afara localității Mehadia, după ce o șoferiță a acroșat un pieton care se deplasa pe partea carosabilă. Aseară, în jurul orei 22.30, o femeie în vârstă de 29 de ani, din Mehadia, a condus un autoturism pe D.N.6, dinspre Orșova spre Caransebeș. La km 384+100 m, în afara localității Mehadia, în condițiile unui carosabil umed, aceasta a acroșat un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Mehadia, care se deplasa pe partea carosabilă.
Bărbatul accidentat a fost transportat la spitalul din Dr.Tr.Mehedinți unde ulterior a decedat.
Conducătoarea autoturismului a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii rutieri continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii împrejurărilor exacte a producerii accidentului.
Poliţiştii reamintesc pietonilor să nu traverseze drumurile publice decât prin locurile marcate sau semnalizate cu indicatoare, respectiv trecere de pietoni sau semafor. Traversarea se face perpendicular pe axul drumului, după o asigurare temeinică în ambele părţi.
În lipsa indicatoarelor rutiere (trecere de pietoni sau semafor), chiar dacă în anumite locuri traversarea este permisă, pietonii nu au prioritate!
Strada nu se trece în fugă iar după coborârea din mijloacele de transport în comun, traversarea este recomandată numai după plecarea acestora din staţie şi nu se face prin faţa sau spatele unor vehicule parcate pe stradă.
Circulaţia pietonală se face doar pe trotuare sau, în lipsa acestora, pe poteci laterale sau cât mai aproape de marginea stângă a drumului.
Șoferii sunt sfătuiţi să acorde atenţie sporită şi să reducă viteza în apropierea trecerilor de pietoni.