Bărbat tânăr dispărut de vinerea trecută la Anina UPDATE ora 18
Ora 18: – În urmă cu puțin timp, bărbatul a fost găsit decedat în portbagajul mașinii personale, parcată în curtea unei instituții de învățământ universitar din Timișoara, urmând a se stabili cauzele și împrejurările care au condus la decesul acestuia.
DACĂ L-AȚI VĂZUT, VĂ RUGĂM SĂ ANUNȚAȚI IMEDIAT POLIȚIA!. Politiștii Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin efectuează căutări în vederea depistării unui bărbat de 35 de ani, care a plecat vineri, 10 februarie, de la domiciliul din orașul Anina și până în prezent nu a revenit.
La data de 11 februarie, polițiști de la Poliția Orașului Anina au fost sesizați de către tatăl bărbatului, despre faptul că BUSA NICOLAE IOAN a plecat în ziua de vineri, la ora 08.00, spre municipiul Reșița, la o ședință de lucru, urmând să plece ulterior în municipiul Timișoara, în interes de serviciu.
Ultima dată când familia a vorbit telefonic cu bărbatul a fost în ziua de vineri, în jurul orei 22.00, acesta spunându-le că se află încă în Timișoara.
Bărbatul a plecat cu autoturismul personal, de culoare gri, cu numărul CS-88-BUS.
Semnalmente: 1,73 metri înalțime, greutate 65-70 kg, ochi căprui, păr șaten.
La momentul plecării bărbatul purta o geacă neagră de piele, pantaloni de blugi de culoare albastră, pantofi sport de culoare neagră și o căciulă de culoare albastră.
Cei care pot furniza informații cu privire la persoana dispărută sunt rugați să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.