„Binele în dar” – Spectacol caritabil pentru „Ghetuțele lui Moș Nicolae” VIDEO

„Binele în dar”. Sub acest generic s-a desfășurat, aseară, la Reșița, un spectacol caritabil, parte a campaniei umanitare „Ghetuțele lui Moș Nicolae” ce se derulează, în această perioadă, pe raza județului Caraș-Severin, în organizarea Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte.

Spectacolul „Binele în dar” a adus laolaltă, în sala de spectacole a Cinematografului Dacia din Reșița, oameni care, pe de-o parte, s-au bucurat de spectacol, iar pe de altă parte au dorit să sprijine acțiunea umanitară al cărei scop este oferirea de încălțăminte nouă de iarnă pentru 300 de copii nevoiași de la nivelul municipiului Reșița.

Evenimentul s-a desfășurat în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin.

Cei care doresc să își aducă aportul în campania umanitară „Ghetuțele lui Moș Nicolae”, o pot face donând o sumă de bani dorită direct voluntarilor campaniei, fie prin virament bancar în contul asociației.

IBAN: RO11BTRLRONCRT0603570901, Banca Transilvania, „ATOR Banatul de Munte”, CIF: 44808955 

Comentarii

comentarii