Bursa locurilor de muncă pentru tineri cu risc de marginalizare socială

Bursa locuri munca (25)Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin a organizat azi, 15 noiembrie 2013, Bursa locurilor de muncă pentru tineri cu risc de marginalizare socială .
În categoria tinerilor cu risc de marginalizare socială intră persoanele cu vârsta cuprinsă între 16-26 de ani, care se înregistrează la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi au domiciliul sau, după caz, reşedinţa şi se încadrează în una dintre următoarele categorii:
a) se află în sistemul de protecţie a copilului sau provine din acest sistem;
b) are dizabilităţi;
c) nu are familie sau a cărui familie nu îi poate asigura întreţinerea;
d) are copii în întreţinere;
e) a executat una sau mai multe pedepse privative de libertate;
f) este victimă a traficului de persoane.
La bursă au participat un număr de 4 agenţi economici , care au oferit 45 de locuri de munca: confectioner imbracaminte (13), muncitor necalificat in confectii (13), lacatus confectii metalice (9), strungar (9) şi sudor (1).
Dintre cele 21 persoane interesate sa ocupe un loc de munca care au participat la Bursa , 2 persoane au fost din categoria persoanelor cu dizabilităţi, alte 7 persoane fiind din categoria tinerilor care se află în sistemul de protecţie a copilului sau provin din acest sistem.
În urma discuţiilor purtate cu angajatorii prezenţi la Bursă, 17 tineri au fost programaţi la interviuri la sediile firmelor, rezultatele finale ale organizării acestei burse urmand a fi prezentate în decurs de o luna de la data organizării acesteia.
Locurile de muncă rămase vacante în urma Bursei vor putea fi consultate la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Reşiţa, str. Traian Lalescu nr. 17.

Comentarii

comentarii