Cadre didactice resitene din UEMR la Bruxelles

În cadrul proiectului ERASMUS+ „Learned inactivity-Decreasing the number of ESL students in disadvantaged communities with the power of non-formal learning”, Inactivitatea învățată – scăderea numărului de elevi cu cerințe educative speciale (CES) prin intermediul educației non-formale implementat de Asociaţia CoEfficient (Ungaria) şi Asociaţia Nevo Parudimos (România), Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa a fost reprezentată prin cadrele didactice conf. univ. dr. Mirela Minică şi lect. univ. dr. Alina Constantin în calitate de experţi educaţionali.

La Bruxelles, la sediul celui de-al treilea partener, Phiren Amenca (Belgia), s-a desfășurat o nouă acțiune de diseminare a rezultatelor proiectului: prezentarea cercetării pe un număr de 300 subiecţi din rândul grupurilor vulnerabile cu rată mare a abandonului şcolar din Ungaria şi România, ghidul metodologic, concluziile workshop-ului şi a conferinţelor derulate.

În cadrul Parlamentului European, membrii echipei de proiect au participat la o dezbatere susţinută pe problema prevenirii discriminării „State responsibility: delivering human rights for the sake of social and economic integration”, Responsabilitatea statului: asigurarea drepturilor omului cu scopul integrării sociale și economice.

Biroul de presă al UEMR

Citeste si

Liniuțele îi vor costa foarte scump pe doi tineri

Participarea la întreceri neautorizate pe drumurile publice se pedepseşte de lege Polițiștii din cadrul Poliției …