Căldură și apă neîncepută de pomana morților la Joii mari în Banatul Montan pe Valea Carașului VIDEO

Joia Mare este considerată și sărbătoarea morţilor când în cimitire se fac focuri pentru a încălzi sufletele celor răposați, se bate toaca, după care se tămâiază, se stropesc mormintele cu apă neîncepută  și se aprind lumânări.

În satul Goruia de la poalele Semenicului de pe Valea Carașului, la fel ca și în alte alte părţi din Banatul Montan, există obiceiul ca în dimineața de ,,joii mari” , la căpătâiul celor plecaţi în lumea de dincolo , să se facă câte un foc – obligatoriu din vreascuri de alun. Sătenii le spun ,,luminișche”. Tot la mormântul celui plecat în lumea drepților, tinerii bat toaca din stejar.

În zorii zilei de joi, începând cu ora 5 dimineața, cimitirele din Banatul Montan încep să revină la viață. Pe ici – pe colo, printre cruci, se văd focuri aprinse de sătenii veniţi să-şi cinstească morţii aşa cum se cuvine.

Oamenii dau de pomană copiilor și celor ce bat toaca, fructe, dulciuri de post și bani. Chiar dacă suntem în anul 2024, în satele bănățene tradiția merge mai departe: cei mai în vârstă îi învață pe cei mici cum să bată toacă și tot așa, povestea merge mai departe din generație în generație.

Din păcate, numărul copiilor în sate este din ce în ce mai mic de la an la an. Acesta este semnul că satele din Banatul Montan se depopulează încet – încet. Cu toate astea, mai exista câte un temerar care nu se lăsa şi face ce a învăţat de la cei mai mari.

 

Comentarii

comentarii